Vieru Igor

Igor Vieru s-a născut la 23 decembrie 1923 în satul Cernoleuca, Dondușeni în familia lui Dumitru Vieru, un împătimit al desenului și Ana, îndrăgostită de arta populară. Absolvește școala primară din sat, apoi gimnaziul din Climăuți. Vicisitudinile vieții îl determină să abandoneze învățătura și să plece la muncă în Romînia. A revenit la baștină în 1944 cu două valize de cărți. Se angajează învățător de limba franceză la școala din Horodiște.

Primele creații a lui Igor Vieru au fost executate pe sticlă. Picturile acestea repezentau diferite imagini din viață pe care învățătorul Igor Vieru le demonstra elevilor pentru a le cultiva gustul estetic.

În 1946 Igor Vieru se înscrie direct în anul trei la Școala de Arte Plastice I.Repin din Chişinău pe care o absolvește în 1949. Doi ani pofesează ca pedagog la școala de pictură din Călărași.

În pictură s-a afirmat prin lucrarea „Ion Creangă ascultă basmele unui ţăran" (1954). Această lucrare îl ajută să-și croiască propria cale spre Uniunea artiștilor plastici al carei membru devine. Din 1957 se stabilește cu traiul la Chișinău. Un timp lucrează la revista "Chipăruș". Mai tîrziu e numit director al Muzeului de arte plastice din Chișinău, apoi expert al comisiei de atestare a lucrarilor de arta pentru expoziții. Urmează compoziţiile: „La împărţirea pămîntului" (1957) şi „În ajunul răscoalei" (1963), apoi tablourile: „Primăvara" (1961), „În satul natal" (1964), „Vetre calde" (1966), care se impun printr-un colorit proaspăt şi original. Vin apoi o serie de triptice: „Ctitorii satului" (gravuri în linoleum, 1966), „Fericirea lui Ion" (1967), „Balada despre pămînt" (1970). Un loc aparte în creaţia lui îl ocupă peisajul: „Toamna", „Nucarii", „Sărbătoare la Cernoleuca" ş.a., precum şi ciclul de gravuri „Inima cîntă" (1964). În tablourile „Vremea logodnelor" (1970), „Semănatul" (1972), „Griji de primăvară„ (1975), „Meşterul Manole" (1982) ş.a. tratează subiecte în spiritul tradiţiilor populare. Este cunoscut ca portretist, ilustrator de cărţi, scenograf.

In 1960 este decorat cu ordinul „Insigna de Onoare", în 1963 i se oferă titlul Maestru in arte. In 1976 devine laureat al Premiului de Stat al R.S.S.M. La 1983 i se confera titlul Artist plastic al poporului din R.S.S.M.

Împreună cu Mihai Grecu și Valentina Rusu-Ciobanu au stat la baza școlii naționale de pictură. Opera sa însumează circa 70 picturi și 12 culegeri de ilustrații de carte. Igor Vieru aparţine generaţiei de pictori moldoveni care s-a impus graţie lucrărilor cu subiecte rustice. Dezvoltînd subiectele rustice, marele maestru a încercat să transmită, prin intermediul culorii, noile valori intelectuale şi spirituale ale contemporanilor săi.

După o boală îndelungată, la 24 mai 1988 Igor Vieru se stinge din viață. A fost înmormîntat la baștină, în satul Cernoleuca.

Settlements of Moldova and Diaspora

Mileştii Mici

Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
3693 locuitori

Mileştii Mici este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Mileştii Mici și Piatra Albă. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Ialoveni și la 19 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3693 de oameni. Satul Mileştii Mici a fost menționat documentar în anul 1528.

Read more