Gordienco Natalia

Natalia Gordienco s-a născut la 11 decembrie în anul 1987 în oraşul Chişinău, Republica Moldova într-o familie de arhitecţi. Bunica a fost cea care a observat talentul micuţei, fetiţa cînta deja la trei luni. Primul cîntec interpretat de la început pînă la sfîrşit a fost „Katiuşa” (la numai 3 ani). Natalia de mică visa să devină model, dar în cele din urmă a învins dragostea pentru muzică. În copilărie adesea o parodia pe interpreta Angelica Varum. A învăţat la liceul moldo-ucrainean „P. Movilă”, specializarea matematică, biologie, chimie. În timp ce învăţa a început să cînte în corul şcolii dar şi în formaţia şcolii. A absolvit şcoala muzicală, clasa pian şi timp de 8 ani a dansat într-un ansamblu de dansuri sportive. A participat de nenumărate ori la emisiunea televizată pentru copii „Zolotoi kliucik”. Începînd cu vîrsta de 15 ani a început să participe la concursurile de cîntece, reuşind să se claseze pe locul întîi la trei concursuri naţionale şi şase internaţionale. Din anul 2005 Natalia este solistă a ansamblului „Milenium”, însă se vede constrînsă să renunţe ca să poată reuşi să susţină cu succes bacalaureatul şi să dea la facultate, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, secţia jazz vocal, ceea ce-i reuşeşte.

Participă la numeroase concursuri şi festivaluri:

•    Festivalul Internaţional – concurs al laureaţilor-juniori „Iurmala-2003” − premiantă;
•    Concursul Internaţional al Cîntecului de Estradă „Sevastopol-Ialta-2004” − locul I;
•   Jocurile Delfice Internaţionale-2004 − obţine medalia de argint la nominalizarea „Canto estradă”;
•    Concursul Internaţional al Cîntecului de Estradă „Două inimi gemene − 2004”, locul I;
•    Concursul Internaţional al Cîntecului de Estradă „Cîntecele păcii − 2005” − locul I;
•    Concursul Internaţional al Cîntecului de Estradă „Plai natal” – Grande Prixe;
•    Concursul Internaţional „Eurovizion-2006”;
•    Concursul Internaţional al Cîntecului de Estradă „Slavianski bazar” − 2006 − locul I;
•   Concursul Internaţional al Cîntecului de Estradă „Novaia Volna-2007” de la Iurmala – locul I;
•   Concursul Internaţional «World Championship of performing arts» – SUA, Los Angeles, Hollywood – Medalia de Aur la nominalizarea „Vocal”.

În anul 2008 prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova i-a fost conferit titlul de „Artistă Emerită a Republicii Moldova”.

Natalia Gordienco lansează primul său album cu titlul „Time” în anul 2010.

Settlements of Moldova and Diaspora

Palanca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1923
Populația:
328 locuitori

Palanca este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Holoşniţa Nouă, Palanca și Şalvirii Noi. Satul Palanca se află la distanța de 17 km de orașul Drochia și la 176 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 328 de oameni. Prima atestare documentară a satului Palanca datează din anul 1923.

Read more