Materiale din compartiment: Photo gallery |

Vieru Grigore

Vieru Grigore - poet, scenarist.

S-a născut la 14 februarie 1935 în satul Pererîta, raionul Briceni, Moldova în familia lui Pavel şi Evdochia Vieru. A absolvit şcoala din satul natal - 7 clase, si-a continuat studiile la şcoala medie № 2 din oraşul Lipcani. Studiile superioare le face întîi la Facultatea de Biologie, ca apoi să se transfere la Facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” de la Chișinău (1953-1958). Debutează în anii de studenţie - 1957 cu o carte de poezii pentru copii „Alarma”. Absolveşte facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” de la Chișinău în anul 1958. În acelaşi an se angajează în calitate de redactor la revista „Iscra Leninistă”. La 8 iunie 1959 se căsătoreşte cu Raisa Nacu. La 16 iunie 1960 se naşte primul fiu al lui Grigore Vieru - Teodor.

A lucrat apoi în calitate de redactor la editura „Cartea moldovenească”, unde au văzut lumina tiparului şi două dintre culegerile sale de poezii pentru copii „Făt-Frumos curcubeul” şi Bună ziua, fulgilor!”. În anul 1963 apare culegerea de versuri pentru copii „Mulţumim pentru pace” şi culegerea de versuri, cîntece şi poezii „Făguraşi”.

La 19 iunie 1965 se naşte al doilea fiu al lui Grigore Vieru - Călin, iar în anul 1967 poetul primeşte premiul republican „B. Glavan”. În anul 1968 apare volumul de versuri „Numele tău” inclusiv şi în limba rusă, opera sa începe să fie studiată la universităţi.

În anul 1973 G. Vieru în componenţa delegaţiei scriitorilor sovietici pleacă în România, unde are întîlniri cu redactorii ziarului „Secolul XX” şi vizitează o serie de mănăstiri de pe teritoriul României. Apare volumul de poezii „Mama” în anul 1975, cartea preşcolarului „Albinuţa” - 1980, volumul de poezii „Fiindcă iubesc” - 1979. Şapte cîntece pe versurile lui Grigore Vieru  („Adio”, „Amor”, „Tinereţe-floare”, „Cîntecul vieţii mele”, „Мelancolie”, „Melodia gingăşiei”, „Romantica”) fac parte din repertoriul Sofiei Rotaru. Cîntece pe versurile lui Grigore Vieru sunt interpretate de mulţi din interpreţii din ţară Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, Anastasia Lazariuc, Iurie Sadovnic, Silvia Grigore ş. m. a.

Grigore Vieru a fost membru al Uniunii Scriitorilor, academician al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova şi Romania. A scris o serie de scenarii pentru cinematografie şi televiziune.

În anul 1989 a fost ales deputat al poporului din RSSM. A participat la numeroase mitinguri de la Chișinău, a fost participant activ al vieţii social-politice a ţării, adevărat promotor al culturii şi intereselor naţionale ale poporului.

În noaptea de pe 15 spre 16 ianuarie în urma unui accident automobilistic în apropiere de satul Dănceni, raionul Ialoveni de pe traseul Basarabeasca-Chișinău, fiind pasager în automobilul condus de Gheorghe Munteanu, adjunctul directorului Ansamblului naţional academic de dansuri populare „Joc” a fost rănit. În stare gravă G. Vieru a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență de la Chișinău. A murit la spital în noaptea de 18 ianuarie 2009 la orele 1:20. Poliţia rutieră a oraşului Chișinău a comunicat, că cauza accidentului a fost viteza sporită şi oboseala şoferului.

Premii şi distincţii:
Premiul republican al Komsomolului din Moldova „B. Glavan” - 1967,
Premiul de Stat al Republicii Moldova – 1978,
Titlul de Maestru Emerit al Artei (1985),
Diploma de Onoare „H. Ch. Andersen”– 1988,
Premiul „Hercule” în domeniul literaturii – 1991,
Titlul de „Scriitor al Poporului Republicii Moldova”- 1992,
Premiul pentru poezie „Lucian Blaga” (1994),
Premiul special al Uniunii Scriitorilor Republicii Moldova - 1994,
„Ordinul Republicii” - 1996,
Ordinul „M. Eminescu. 150 de ani de la naştere” - 2000, România,
Titlul onorific de doctor în ştiinţe a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” - 2005, Chișinău.

Filmografia:
„Curcubeul vesel”, 1981, film-concert − scenarist.
Мaria Mirabela”, 1981, film artistic – autor al textelor cîntecelor.
„Cum să devii celebru”, 1983,  film artistic − autor al textelor cîntecelor.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
6021 locuitori

Colibaşi este un sat şi comună din raionul Cahul. Colibaşi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Cahul și la 225 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 6021 de oameni. Satul Colibași a fost menționat documentar în anul 1770.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.