Năstase Andrei

Andrei Năstase - politician.

S-a născut pe 6 august 1975 în satul Mîndrești din raionul Telenești. În perioada 1982-1992 a învățat la școala din localitate, iar între 1992 și 1993 a studiat la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava, România.

Apoi, între 1993 și 1997 a studiat la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași.

După absolvirea studiilor, pînă în anul 2000 a activat la Procuratura de transport din Chișinău. Apoi, timp de doi ani a fost vicedirector al întreprinderii Air Moldova.

În anul 2002 a obținut licența de avocat. În această calitate s-a remarcat mai ales prin apărarea oamenilor de afaceri Victor și Viorel Țopa, condamnați în Moldova pentru șantaj și spălare de bani. De altfel, Năstase este finul lui Victor Țopa, care de mai mulți ani se află în Germania. Pînă acum acesta nu a fost extrădat, în pofida demersurilor autorităților de la Chișinău.

Cariera politică

Năstase a intrat în politica moldovenească în 2015, atunci cînd a fost constituită Platforma Civică „Demnitate și Adevăr". În acea perioadă, în Moldova a luat amploare o mișcare protestatară.

În noiembrie al aceluiași an a fost numit președinte al biroului executiv al grupului de inițiativă care a colectat semnături pentru organizarea unui referendum republican pentru modificarea Constituției, astfel încît președintele să poată fi ales și demis de popor, să fie limitată imunitatea parlamentară și să fie redus numărul de deputați de la 101 la 71.

În decembrie 2015 a fost constituit Partidul Platforma Demnitate și Adevăr, al cărui lider a devenit Andrei Năstase.

Alegerile prezidențiale din 2016

Consiliul Național Politic al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr l-a desemnat pe Andrei Năstase candidat din partea formațiunii la alegerile prezidențiale din 2016. El s-a înregistrat în cursă, dar cu două săotămîni înainte de scrutin a declarat că se retrage în favoarea președintelui PAS Maia Sandu.

În 2018, Năstase a cîștigat alegerile locale noi din Chișinău și urma să devină primar al Capitalei, doar că rezultatele scrutinului au fost declarate nule, pentru că ambii candidați ar fi admis încălcări - au făcut agitație electorală în ziua votului.

Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, liderul PPDA a acumulat 52.57% din numărul total de voturi, iar contracandidatul său Ion Ceban - 47,43%. Mandatul primarului ales nu a fost validat de magistrați.

Noul edil-șef al Capitalei a fost ales astfel abia la alegerile locale generale din 2019. Primar a devenit Ion Ceban.

Pe 1 septembrie Andrei Năstase a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului de inițiativă care urma să colecteze semnături în favoarea sa pentru a fi înregistrat în cursa pentru fotoliul de șef de stat. Cîteva zile mai tîrziu, a depus la CEC listele de subscripție iar ieri a fost înregistrat oficial candidat la prezidențiale.

Unii analiști politici consideră că de această dată Andrei Năstase nu este înclinat să-i facă concesii Maiei Sandu, așa cum a făcut în 2016 și este gata să meargă pînă la capăt. În acest sens acesta de mai multe ori acesta a venit cu apelul către Maiei Sandu pentru a se retrage din cursa electorală.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1912
Populația:
570 locuitori

Hristoforovca este un sat din cadrul comunei Pîrliţa, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Ungheni și la 91 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 570 de oameni. Satul Hristoforovca a fost menționat documentar în anul 1912.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.