Cărare Petru

Cărare Petru (13.02.1935, Zaim, judeţul Tighina). Poet, prozator, dramaturg şi traducător. Absolveşte Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Centrale Comsomoliste din Moscova (1956) şi Cursurile Superioare de Literatură ale Institutului „M. Gorki” (1969). Activează în calitate de redactor, publicist la periodicele: „Colhoznicul Moldovei”, „Tinerimea Moldovei”, „Cultura Moldovei” „Chipăruş”, „Moldova socialistă” ş.a. Redactor la Editura Şcoala Sovietică; secretar literar la Teatrul „Luceafărul”; director al Biroului de propagare a literaturii de pe lîngă Uniunea Scriitorilor. Primele poezii lirice „O călătorie prin rai”, „Seară de vară”, „O, leliţă” ş.a., cu pronunţate accente umoristice, văd lumina tiparului în „Tinerimea Moldovei” (1954-1955). Debutează editorial cu volumul de poezii umoristice „Soare cu dinţi” (1962), urmat de „Trandafir sălbatic” (1965), în care condamnă viciile sociale. Apariţia vijelioasă a parodistului zeflemitor, care trage în ţeapă regimul, n-a convenit şi el este trimis „în surghiun” la Teleneşti; i-a fost suspendat spectacolul „Umbra Domnului” şi arestată cartea „Săgeţi” (1972). Spiritul critic intransigent al scriitorului se manifestă îndeosebi în cărţile: „Zodia musafirului” (1970), „Oglinzi” (1974), „Parodii şi epigrame” (1981), „Cadenţe” (1985), „Peniţa şi bărdiţa” (1988); „Săgeţi, carul cu proşti şi alte poeme” (reeditat, 1990), „Fulgere basarabene” (1992) ş.a. Este autorul unor culegeri de poezie pentru cei mici: „Poiana veselă” (1963), „Ploaie cu soare” (1964), „Vînătorul” (1965), „Ce culoare are vîntul?” (1968), „Umbrela” (1970) ş.a. Piesele „Străinul”, „Drum deschis”, „Portretul”, „Logodna cu bucluc” ş.a. au fost montate la teatrele „Vasile Alecsandri” din Bălţi şi „Licurici” de la Chișinău. A tradus din Esop, Ivan Krîlov, Samuil Marşak, Boris Oleinik, Rasul Gamzatov, François Villon ş.a.

S-a stins din viață pe 27 mai 2019.

Distincţii:
Medalia „Mihai Eminescu”,
Maestru al literaturii,
Premiul Naţional pentru Literatură (2000).

Opere:
„Soare cu dinţi”, Chișinău, 1962;
„Trandafir sălbatic”, Chișinău, 1965;
„Parodii”, Chișinău, 1965;
„Stele verzi”, Chișinău, 1967;
„Zodia musafirului”, Chișinău, 1970;
„Versuri”, Chișinău, 1970;
„Săgeţi”, Chișinău, 1972;
„Oglinzi”, Chișinău, 1974;
„Urzicuţe”, Chișinău, 1979;
„Între patru ochi”, Chișinău, 1979;
„Vatra”, Chișinău, 1980;
„Parodii şi epigrame”, Chișinău, 1981;
„Cadenţe”, Chișinău, 1985;
„Peniţa şi bărdiţa”, Chișinău, 1988;
„Săgeţi, carul cu proşti şi alte poeme” (reeditat), Chișinău, 1990;
„Fulgere basarabene”, Chișinău, 1992;
„Fulgere basarabene. Săgeata”, Chișinău, 1997;
„Pălăria gîndurilor mele”, Chișinău, 2000;
„Punctul de reper”, Chișinău, 2000;
„Leul n-are frigider”, Chișinău, 2000;
„Moldovenii în cer”, Chișinău, 2004;
„Scrieri alese”, Chișinău, 2004.

Cărţi pentru copii:
„Cale bună, Ionele!”, Chișinău,1962;
„Poiana veselă”, Chișinău, 1963;
„Ploaie cu soare”, Chișinău, 1964;
„Vînătorul”, Chișinău, 1965;
„Ce culoare are vîntul?”, Chișinău, 1968;
„Umbrela”, Chișinău, 1970;
„Ionică Tropoţel”, Chișinău, 1978, ş.a.

Settlements of Moldova and Diaspora

Ocniţa

Statut:
Oraș
Prima atestare:
1897
Populația:
9325 mii locuitori
Logo

Ocniţa este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Ocniţa. Amplasat  pe malul drept al rîului Nistru, la hotar cu Ucraina, oraşul se află la o distanţă de 230 km de Chișinău. Ocniţa este cel mai nordic punct feroviar din Republica Moldova. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 9325 locuitori. Apariţia Ocniţei este legată de construcţia, la sfîrşitul secolului XIX, a căii ferate Bălţi-Cernăuţi. Localitatea Ocniţa, care a stat la originile oraşului de azi, a apărut pe lîngă staţia Ocniţa în anul 1897.

Read more