Chiriac Valeriu

Valeriu Chiriac – operator, regizor, pedagog.

Născut la 10 noiembrie 1959 în oraşul Chişinău, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Operatori a Academiei Internaţionale de Drept Economic şi Arte Audiovizuale. Activitatea de creaţie şi-a început-o în anul 1997 cu filmul de autor „Casa", în care a descris cu mare drag viaţa discipolilor şi pedagogilor unei case de copii din oraşul său natal. Elemente ale poeziei adevărate şi dragostei faţă de Chişinău găsim în lucrările sale „Albumul chişinăuian" şi „Poarta". În filmul documentar „O părticică din viaţă" Valeriu Chiriac demonstrează, la fel, un profesionalism profund. La festivalul de filme „Strugure de poamă nistrean" desfăşurat în or. Bender acest film a fost destins cu Premiul Mare pentru măiestria operatorului şi „talentului de a spune multe fără cuvinte".

V. Chiriac şi-a demonstrat talentul şi în calitate de pedagog, organizînd cursuri de un an pentru amatorii de fotografii şi videofilme. Anual organizează împreună cu discipolii săi expoziţii cu cele mai bune fotografii, tematica acestora fiind diferită. Membru al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova.

Filmografia (1997-2007):

Documentare:

„Casa",

„Oare este?..",

„Un pocal cu vin roşu",

„Albumul bizantin",

„Albumul chişinăuian",

„O părticică din viaţă",

„Dimitrie Matcovschi",

„Hramul oraşului",

Artistice:

„Trandafirul",

„Muşchetarii" ambele scurtmetraje.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1659
Populația:
2867 locuitori

Ţînţăreni este un sat şi comună din raionul Anenii Noi. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ţînţăreni și Creţoaia. Satul Țînțăreni este situat la o distanță de 10 km de orașul Anenii Noi și la 33 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2867 de oameni. Prima atestare a satului Ţînţăreni a fost în 1659 (cu numele de Luțeni).

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.