Cuşnir Grigore

Grigore Cuşnir – producător, scenarist.

Născut la 24 noiembrie 1941 în satul Calaraşovca, raionul Ocniţa, Republica Moldova. A absolvit Institutul de Aviaţie din or. Cazan, Rusia în anul 1968 şi Şcoala Superioară de Partid de pe lîngă CC PCUS de la Moscova în anul 1976. În anii 1960-1970 a activat ca funcţionar al comsomolului şi partidului în raionul Hînceşti. Pe parcursul anilor 1973-1977 a ocupat funcţia de vice-preşedinte al Comitetului de Stat pentru Educaţia Profesională a RSSM, în anii 1987-1989 – a deţinut postul de ministru al Culturii RSSM, iar în anii 1989-1991 ‒ de şef al administraţiei CC PCM. A fost deputat al Sovietului Suprem al RSSM de legislatura X, XI, XII (1980-1990), secretar al CC al Comsomolului din Republica Moldova (1970-1973). În anii 1990-1994 a fost ales în Parlamentul RM. În anii 1996-1999 a fost preşedinte al Consiliului SA „Banca de Economii", a fost membru al Consiliului Economic Superior de pe lîngă președintele Republicii Moldova, al Comisiei republicane privind contractele de muncă.

În ultimii 20 de ani a înregistrat succese deosebite în domeniul ştiinţei şi creaţiei. Este doctor în ştiinţe economice. Academician al Academiei Internaţionale de Informaţie şi Comunicaţii de pe lîngă ONU, al Academiei Ştiinţelor Naturale din Rusia. A editat mai mult de 100 cărţi şi articole cu caracter ştiinţific. Compania Cinematografică „Profilm-Company" sub conducerea domniei sale a produs şase filme artistice de lung metraj şi zece filme documentare. Membru al Uniunii Cinematografiştilor din Republica Moldova. Este, de asemenea, preşedinte al Companiei „Autoradio-Moldova", director general al Editurii SP „Cuşnir&Co" SRL.

Titluri şi premii:

Om Emerit al Republicii Moldova, 2012

Cavaler al Ordinului Republicii.

Filmografia:

„Dezertorul", 1996,

„Tangoul fatal", 1997, artistic, 2 episoade,

„Ricoşetul", 1998, 2 episoade,

„Un caracter bărbătesc", 1999,

„Ceasornic fără ace", coproducție „Profilm-Company" (Moldova) şi „Mosfilm" (Rusia), 2001, scenariul Tonino Guerro (Italia), V. Alvov (Rusia) şi G. Cuşnir (Moldova), regia V. Naumov,

„Tu – deasupra, eu – dedesubt", 2007.

Settlements of Moldova and Diaspora

Lebedenco

Statut:
Sat
Prima atestare:
1906-1910
Populația:
796 locuitori

Lebedenco este un sat şi comună din raionul Cahul. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ursoaia, Hutulu și Lebedenco. Localitatea se află la distanța de 11 km de orașul Cahul și la 185 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 796 de oameni. Satul Lebedenco a fost întemeiat între anii 1906-1910 cu denumirea Crihana Nouă.

Read more