|
"Cel mai cinstit" consilier municipal vrea să se răzbune
Ieri pe ordinea de zi a ședinței Consiliului municipal Chișinău a fost inclus un proiect de decizie „Cu privire la crearea Comisiei pentru efectuarea controlului legalității privatizării terenului ce aparține S.A.”Taxi-Service” – raportor Valeriu Climenco.
Potrivit consilierului municipal li Vasile Chirtoca, acțiunile lui Climenco nu sînt altceva decît o răzbunare. Mărul discordiei a devenit un teren din parcul ”La Izvor”, unde Valeriu Climenko, sub acoperirea „Congresului Comunităților Ruse din Republica Moldova”, a vrut să construiască un bloc cu mai multe etaje.
Amintim că la inițitava lui Vasile Chirtoca a fost aprobată decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 11/16 din 31.10.2017 „Cu privire la rezilierea relațiilor contractuale de arendă funciară cu A.O.”Congresul Comunităților Ruse din Republica Moldova” (a cărui președinte este Valeriu Climenco).
E de mențioat faptul că prin această decizie, Consiliul municipal Chișinău a reușit să salveze un teren cu suprafața de 0,098 ha din zona verde (parcul ,,La Izvor”), declarînd acest teren zonă publică al municipiului Chișinău, pe care A.O. „Congresul comunităților ruse din Moldova”, în frunte cu Valeriu Climenco, urma să construiască un bloc locativ multietajat.
Pentru a se răzbuna, Climenco a hotărît să includă pe ordinea de zi a ședinței CMC proiectul de decizie „Cu privire la crearea Comisiei pentru efectuarea controlului legalității privatizării terenului ce aparține S.A. ”Taxi-Service” (al cărui acționar majoritar este holdingul ”Daac Hermes”). Consilierul municipal Vasile Chirtoca a încercat să răspundă acuzațiilor aduse de Valeriu Climenco, declarînd că acțiunile consilierului din partea ”celui mai cinstit” partid ”Șor” nu sînt altceva decît o răzbunare.
”Consilierul din partea celui mai ”curat” partid din CMC întoarce toate faptele pe dos. Iar ceea ce vedem astăzi nu este altceva decît o răbunare a domnului Climenko pentru că nu a fost lăsat să construiască un bloc de locuit în parcul La Izvor”, a declarat Chirtoca.
La rîndul său, consilierul municipal Nicolae Pascaru a prezentat raportul privind legalitatea deciziilor adoptate de CMC în privința Taxi-Service, menționînd că această întreprindere și-a majorat activele în ultimii ani de 25 de ori și este una dintre puținele întreprinderi care achită dividende.
Reamintim că Valeriu Climenco a contestat decizia Consiliului municipal Chișinău nr. 11/16 din 31.10.2017, însă în toate trei instanțe de judecată pînă și la Curtea Supremă de Justițe cererea fost respinsă, fapt ce demonstrează legalitatea deciziei Consiliului municipal Chișinău de a nu permite acestei Asociații Obștești în frunte cu Valeriu Climenco să reducă spațiile verzi și să construiască în parcul ,,La Izvor” un bloc de locuit multietajat.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Общество сознания Кришны. 10 Интересных фактов (+Видео)
- Долина родников и загадочный мегалитический комплекс (+Фото)
- 8 существ планеты, которые древнее, чем все думали (+Фото)
- Почему я не отдаю своих детей в школу?
- Иван-чай - эликсир жизни наших предков. Вот все, что нужно знать об этом удивительном растении!
- Народ, который не знает болезней
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1902
- Populația:
- 1538 locuitori
Grigorăuca este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cozești, Petropavlovca și Grigorăuca. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Sîngerei și la 106 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1538 de oameni. Satul Grigorăuca a fost menționat documentar în anul 1902.
Comments
(0)