29 november 2012, 17:02 views 4025
29 november 2012, 17:02 views 4025

Legislatorii tiraspoleni au refuzat să anuleze termenul de prescripţie pentru crimele grave

Consiliul Suprem (CS), al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene nu a dat curs iniţiativei liderului tiraspolean, Evgheni Şevciuc, de anulare a termenelor de prescripţie pentru crimele grave - omor, viol, violenţe sexuale şi relaţiile sexuale cu minorii.

Potrivit Agenţiei "INFOTAG", deputaţii au fost de acord că pedeapsa trebuie să fie inevitabilă pentru criminali indiferent de termenul de prescripţie, dar au afirmat că legea trebuie aplicată conform practicii internaţionale din momentul adoptării, nu din anul 1993 precum propune Şevciuc, pentru că legea nu are efect retroactiv.

În ultimii 20 de ani, în regiunea transnistreană s-au comis 2189 de omoruri din care 485 rămîn nedescoperite şi acum. În prezent, în regiune se aplică un termen de prescripţie de 15 ani, dar numai pentru infracţiuni precum planificarea, pregătirea, declanşarea agresiunii sau războiului, genocid şi ecocid, adică crime împotriva păcii şi securităţii omenirii.

Şevciuc a regretat faptul că majoritatea deputaţilor nu l-au susţinut. "Vom analiza posibilitatea de propunere repetată a acestui proiect de lege şi vom insista ca reglementarea juridică în Codul Penal să fie mai echitabilă decît în prezent", a spus liderul transnistrean.

Sursa: noi.md

Keywords:

lege , Transnistria , crima

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1770
Populația:
3540 locuitori

Corotna este este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Corotna este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Slobozia și la 111 km de Chișinău. Populaţia satului Corotna alcătuia 3540 de oameni în anul 2002. Satul Corotna a fost menționat documentar în anul 1770.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.