10 april 2016, 10:45 views 7873
Festivalul Plăcintelor şi Sarmalelor în raionul Sîngerei (Foto)
10 april 2016, 10:45 views 7873

Festivalul Plăcintelor şi Sarmalelor în raionul Sîngerei (Foto)

Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor s-a desfăşurat ieri în satul Chișcăreni, raionul Sîngerei. Evenimentul este la a VI-a ediție și s-a înscris în programul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, organizat de autorităţile R. Moldova cu susţinerea Agenţiilor de Dezvoltare din Austria, Cehia şi România.

Sărbătoarea plăcintelor și sarmalelor a întrunit zeci de gospodine din localitate care s-au întrecut în pregătirea celor mai îndrăgite specialităţi din bucătăria naţională. Bucătăresele de la Sîngerei au gătit pentru cîteva sute de vizitatori ai festivalului, oaspeţi din alte raioane ale R. Moldova şi de peste hotare.

Primarul satului Chişcăreni, Silvia Ţurcan, a menționat că, în acest an, Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor a găzduit mai mulţi turişti faţă de anii trecuţi, ceea ce înseamnă că devine un eveniment tradiţional pentru regiune.

„Festivalul de la Chișcăreni, de rînd cu Festivalul Mierii, pe care l-am organizat sîmbătă, la Bălţi, este sarea și piperul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Pe lîngă forumurile economice și conferințele pe care le desfăşurăm, festivalurile ca cel din raionul Sîngerei creează o imagine completă a regiunii noastre", a menționat directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug.

Programul celei de-a IV-a ediţii a Zilelor Regiunii prevede mai multe activităţi ce vor avea loc pînă pe data de 22 octombrie, în diferite localități din nordul ţării.

Source: moldpres.md

Keywords:

Festival , placinte

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1837
Populația:
1476 locuitori

Alexăndreni este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Heciul Vechi, Țipletești, Țiplești, Alexăndreni, Grigorești. Localitatea este situată pe malul stîng al rîului Răut, la 46 km de oraşul Sîngerei şi la 148 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1476 de oameni. Satul Alexăndreni a fost întemeiat în anul 1837.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.