Show news from...

eye 9214 Views

Pe urmele răzeșilor lui Ștefan (Foto, Video)

Continuăm ciclul de emisiuni „Mîndriți-vă că sînteți moldoveni"

De această dată, am plecat la Susleni împreună cu maestrul Iurie Sadovnic, cu care vom încerca să readucem în prim-plan subiectul răzeșilor, care se dă uitării fără motiv, de mai mult timp.

Moldovenii.md – Moldova este o țară lăsată nouă drept moștenire de către marele domnitor Ștefan cel Mare, nouă, poporului, drept o țară cu glorie și cu o istorie foarte bogată. Așa sînt moldovenii: buni, sufletiști, mărinimoși. Cîndva, la vreme de grea cumpănă, ei puneau mîna pe sabie și ieșeau să întîmpine dușmanul ca să-i dea riposta corespunzătoare. O mare parte dintre acele victorii au fost obținute, inclusiv, datorită răzeșilor. Cine au fost răzeșii? Care sînt satele de răzeși și ce specific au ele? Despre aceasta, dar și despre alte lucruri vom discuta astăzi cu Artistul Poporului din Republica Moldova, Domnul Iurie Sadovnic, aflîndu-ne la baștina lui, în satul Susleni, raionul Orhei. Domnule Sadovnic, bună ziua, sîntem bucuroși să ne întîlnim cu Dvs. în acest sat frumos.

Iurie Sadovnic – Bun venit, pe pămînturile răzeșilor.

Moldovenii.md – Vă rugăm să descrieți mai pe larg fenomenul răzeșiei, pentru că mulți tineri, dar, de fapt, și adulți, știu prea puține despre acest lucru.

Iurie Sadovnic – Istoria de la Herodot încoace spune că aceste formațiuni existau demult, încă din timpul dacilor, deși poate se numeau altfel. Ele erau și în timpul lui Alexandru cel Bun, dar erau dezvoltate și în timpul lui Ștefan cel Mare. Erau chiar "detașamente cu destinație specială" care se numeau "Vitejii", din care făceau parte doar răzeși. Dar haideți să spunem cine au fost acești răzeși. Ei, în primul rînd, erau țărani liberi, deci nu puteau să fie argați la boieri, ei supunîndu-se direct domnitorilor.

Moldovenii.md – ...și doar în acele cazuri, cînd trebuiau să se implice în război.

Iurie Sadovnic – Ei erau războinici, să spunem așa. Meseria lor era cea de luptători în război. Nu în zadar despre ei se spune: „Cu o mînă pe sabie și cu alta pe plug!". Nu era o armată a unor bieți țărani cu furci, cu sape sau cu topoare, deși la lupte participau și țăranii, dacă erau chemați. Această oaste era, în primul rînd, foarte bine instruită. Răzeșii formau detașamente instruite de străini, cum se face în prezent în fotbal: sînt invitați, cumpărați, plătiți antrenorii, dacă vor să aibă o echipă bună...

Moldovenii.md – ...de profesioniști.

Iurie Sadovnic – Da, da... Acest lucru îl făcea și Ștefan. Mie nu-mi place modul în care e tratat chipul lui Ștefan în țara noastră, în Basarabia, ba chiar în România – drept al unui vărsător de sînge. Despre el se spune că a dus 47 de bătălii, că tăia capetele boierilor, era crunt... Ei și ce dacă Miron Costin a scris în Cronica lui că el era rău și vărsător de sînge? Trebuie să ținem cont de vremurile de atunci. Boierii trădau țara. Cei care trădau țara erau întotdeauna boieri din jurul domnitorului. Îl trădau pe domnitor – trădau interesele țării. Ștefan era nevoit să fie dur. Datorită cercetașilor săi, dar el avea un "departament", să-i spunem așa, de cercetași, un așa-zis "SIS" foarte puternic, el știa cînd vine armata tătarilor încă de la Nil. Închipuiți-vă ce distanță este de la Nil pînă la Nistru. Între Nil și Nistru mai este Bugul, de la Bug pînă la Nistru mai sînt încă vreo 300 km pînă încoace. Iar el, aflîndu-se la Suceava ori la Iași, știa că tătarii au pornit invazia.

Moldovenii.md – Unde era totuși mai mult dezvoltată răzeșia ca fenomen? Pentru că îmi dau seama că răzeșii, fiind războinici, erau mai mult dislocați la hotar, unde trebuiau să apere țara de invazia tătarilor, turcilor, leșilor și altora. Spuneți-ne cît de dezvoltat era acest fenomen pe teritoriul Moldovei actuale.

Iurie Sadovnic – Numai pe teritoriul dintre Prut și Nistru erau care cu două oiști – în urmă și înainte. De obicei, oastea era înainte, boii sau caii înainte, dar aveau și o oiște de rezervă. Codrii de astăzi nu erau ca acum – ocupați de diferiți demnitari și făcute drumuri asfaltate prin ei, ca să treci mai ușor. Codrii erau de nestrăbătut. Numai țăranii și răzeșii cunoșteau locurile de trecere. Și deci de ce erau două hulube? Din cauză că, dacă intrau în codru, nu mai puteau întoarce carul. Și porneau răzeșii, bărbații de pe loc, din Susleni, din paisprezece sate din jurul Susleniului, care se supuneau căpeteniilor din Susleni, dar tot răzeși, înarmați din cap pînă în picioare cu armură, cu zale, cu arc, cu sulițe, cu sabie, cu paloș. Despre ei se spunea că un moldovean se bătea cu zece. Erau antrenați de cei mai buni luptători, care erau cumpărați din Turcia și de la tătaro-mongoli, în taină față de Ștefan.

Moldovenii.md – Una dintre datele cele mai importante din istoria noastră medievală pe care noi, patrioții, o sărbătorim cu mare fast este Bătălia de la Vaslui, de pe 10 ianuarie. Cînd Ștefan cel Mare, cu o oaste atît de mică – de 30 000 de oameni – a învins oastea de 100 000, putem spune că este și rolul răzeșilor în asta.

Iurie Sadovnic – Rolul răzeșilor în bătăliile duse de Ștefan cel Mare era decisiv. Noi știm că Stefan cel Mare și Sfînt a purtat 47 de bătălii, dintre care a pierdut două. Pe una a pierdut-o din cauză că răzeșii de la Orhei n-au participat la acea bătălie, pentru că tătarii invadaseră țara dinspre Răsărit și puteau să lovească din spate linia de luptă a lui Ștefan. Răzeșii au fost la Ștefan, dar s-au reîntors ca să apere țara de tătari și să țină piept invaziei lor. Atunci Ștefan a pierdut bătălia. Asta ca să înțelegeți cît de mare era rolul jucat de răzeși.

Moldovenii.md – Știm că răzeșii de la Orhei au avut în anumite etape o influență destul de mare în Țara Moldovei. Vă rog să ne povestiți despre influența lor la Curtea Domnească.

Iurie Sadovnic – Sadoveanu, marele nostru clasic, a scris în cartea sa „Neamul Șoimăreștilor" că neamul lui se trage tot de aici, de peste deal, din răzeșii de la Orhei, de la renumitul Tudor Șoimaru, căpetenie de răzeși din Orhei. Acesta a fost un caz real. S-a scris în cronici că a fost un domnitor nu prea bun, nedrept cu poporul și cu răzeșii. Astfel, răzeșii de la Orhei s-au răsculat și l-au dat jos pe Tomșa, înscăunîndu-l pe Duca Vodă. Acesta e unicul caz de răsculare a răzeșilor.

Moldovenii.md – Cum rămîne cu îndatoririle răzeșilor? Ei, din cîte înțeleg, dacă nu lucrau la boieri, erau liberi pe pămîntul lor, dar aveau ei obligația de a plăti dijmă sau alte dări către Curtea Domnească?

Iurie Sadovnic – Nu, răzeșii erau liberi. Pămînturile, prin zapis cu ștampilă de la domnitor, erau date familiei răzeșești. Ele erau transmise automat prin succesiune și niciun boier nu avea dreptul să încalce sau să schimbe hotarul.

Moldovenii.md – Asta voiam să întreb, ce se întîmpla în cazul în care venea cineva fără voia răzeșilor în sat sau pe teritoriul lor?

Iurie Sadovnic – Dacă intra cu intenții bune, era primit ca oaspete. Răzeșii nu erau nici îngînfați, nici mîndri. Fudulia și mîndria nu au nimic în comun cu demnitatea. Ei aveau însă demnitate. Ei nu permiteau niciodată să fie călcați în picioare, să fie umiliți. Și răspundeau cu bunăvoință și cu respect. Atît comercianții tătari, cît și cei turci, care veneau cu marfă erau primiți, nu era nimeni măcelărit, ucis, nu i se fura marfa.

Moldovenii.md – Vorbim despre bunăvoința răzeșilor, odată ce Susleniul este unul dintre satele care provin din această cultură răzășească. Rămîne și astăzi actuală chestiunea privind demnitatea și bunăvoința lor?

Iurie Sadovnic – Demnitatea unei societăți depinde, în primul rînd, de conducătorul care o educă, dar și de Biserică. Demnitatea este educată de Biserică, cînd Biserica este fără prihană, nu este prigonită de domnitor, dacă domnitorul nu este un șmecher și un trădător. Însă întotdeauna au fost domnitori vînzători de țară, inconsecvenți, care își băteau joc de poporul său, care nu-i purtau de grijă poporului său, ci își băteau capul doar cum să se mențină pe tron, jupuiau poporul ca să trimită Porții (Otomane – nota red.) cît mai mulți bani, ca să mai rămînă încă un an în scaunul domnesc. Doar știți care a fost istoria noastră după domnia lui Ștefan cel Mare – în fiecare an pe tron se perindau cîte doi domnitori, care se trădau reciproc. Demnitatea se educă în familie. Dar ce se întîmplă astăzi în țara noastră? Un lucru foarte important se pierde! Totuși noi încă avem șansa să restabilim demnitatea în familie. Poate ați apucat și dumneavoastră, dar eu am apucat timpurile acelea și mai persistă încă prin sate pe la noi – stima față de "bade". Dacă în familie sînt 4, 5, 6 copii, s-a păstrat această stimă a celui mai mic față de cel mai mare. Pe ierarhie, stimă și supunere se ține și societatea, și biserica. Dar o familie se bazează pe respectul față de "badea" și un stat se ține pe "badea" – bade, tată, bunic, străbunic. Acum observăm că un pici vorbește de la egal la egal cu fratele său mai mare, iar badea îi răspunde urît sau nu vrea să asculte ce i se spune.

N-a fost în țara noastră așa ceva. Știți de ce cecenii nu pot fi învinși de nimeni de sute de ani? E o iluzie că cineva i-a biruit. Din cauză că la ei ierarhia e valabilă și pînă azi. Niciodată cecenii tineri nu încep războiul împotriva cuiva. Războaiele nu sînt începute niciodată de cei tineri. A început cumva Dudaiev războiul cu Rusia? Nu! Pînă cînd nu s-a desfășurat în munți "soviet stareișin" (sfatul bătrînilor – nota red.). Dudaiev a fost la ei cu comandanții și s-au sfătuit, iar centenarii înțelepți au calculat totul, căci și ei au participat cîndva la războaie. Au calculat totul și au spus cu ce se vor alege în urma acestor acțiuni.

Moldovenii.md – Dar avem noi oare șansa asta să recăpătăm spiritul acesta răzășesc? Ca noi să ne întărim totuși țara și să restabilim "scara ierarhică" despre care vorbiți Dumneavoastră – cu "badea"?

Iurie Sadovnic – Toată Moldova e plină de sate răzășești, toată Basarabia, pe pămîntul ăsta dintre Prut și Nistru, erau 22 000 de mii de răzeși, în afară de cei 12 000 care se aflau permanent în preajma lui Ștefan. Noi putem să restabilim această stimă, această disciplină benevolă, minunată. Noi numim acum asta "cei șapte ani de acasă". Noi putem restabili asta în baza exemplului celor mai disciplinați oameni din sat. În fiecare sat din Moldova există o Societate a Vînătorilor. Omul care deține armă este un om disciplinat. Arma disciplinează. Iar în baza Societății Vînătorilor din orice sat și regiune din țara noastră putem să facem Societăți de Răzeși care i-ar învăța pe tineri să fie gonași buni, să tragă din arme, să simtă spiritul acesta de răzeș. Ce înseamnă a trage din armă? Cineva o să zică: „Uite, i-am dat arma, el a tras de patru-cinci ori din ea și gata – a devenit disciplinat." Nu! Să scoți arma, să o cureți, să o descarci, să o încarci și să fii foarte atent în ce parte e îndreptată țeava, să nu umbli hlizindu-te printre oameni, fluturînd arma într-o parte și în alta. Arma, dacă este în casă, disciplinează toată familia, mai ales, pe băieți.

Moldovenii.md – În Susleni bătrînii mai vorbesc despre răzeșie. Eu cunosc acest lucru, pentru că mama provine dintr-un sat de răzeși, din Cruzești. Știu că pe străbunica mea a furat-o din Vadul lui Vodă străbunicul. Vadul lui Vodă nu era sat de răzeși, acolo erau jandarmi. Cînd au venit la Cruzești, jandarmii s-au oprit la hotar, nu au vrut să intre în sat. Ei au încercat să-i ajungă din urmă pe fugari, pentru că ei erau bogați, dar nu au intrat în sat, s-au temut. Bunica ține minte asta și îmi povestește ca eu să știu că noi ne tragem de acolo. În Susleni oamenii mai păstrează aceste amintiri, le transmit tinerei generații?

Iurie Sadovnic - La Susleni oamenii le spuneau copiilor despre detașamentele de răzeși, cîntau cîntece de cătănie și ostășești. Printre acestea și: „La Nistru, la mărgioară". Toate acestea sînt parte din pămîntul răzășesc. Circa 25 de ani, dacă nu mai mult, în cei 40-50 de ani pînă în 1989, am lăsat satele în voia sorții, în voia altor tendințe, altor influențe, altei societăți, altor idei. Deși, pe timpurile sovietice, în satul nostru, din diferite capete ale satului, încetișor, pe cărări tăinuite, lumea se ducea cu lumînări, cu mirele și cu mireasa, noaptea, la biserică și se cununau ca să nu știe nimeni și lumea tăcea. Mama, fiind învățătoare, mă lăsa cu baba Eugenia și aceea mă ducea de mînuță la biserică și de Paști, și de alte sărbători și stăteam cu baba Eugenia acolo, pînă cînd nu s-a aflat despre asta, căci mă cunoșteau – cîntam la acordeon, așa micuț cum eram. Și i-au dat mamei mustrare aspră, mai nu au dat-o afară de la lucru, pentru că mergeam la biserică: „Cum așa, fecior de învățătoare și se duce la biserică?". Răzeșii noștri au făcut un lucru foarte mare. Ei, în primul rînd, aveau școli, erau cărturari. În aceste două biserici, care au peste o sută și ceva de ani, se țineau slujbe. Aici au fost biserici din lemn, care au ars, iar pe urmă au fost reconstruite. Iată acea biserică e cea mai veche. Cît despre cealaltă, prin anii 50, odată noaptea a venit NKVD-ul, au pus niște neoameni pe buldozere ca să o distrugă. Aproximativ pe la ora 3 noaptea s-au adunat vreo trei-patru sute de oameni în izmene, cu furci și topoare, se spune că vreo doisprezece dintre ei erau cu săbii, moștenite de la strămoși. I-au înconjurat nkvd-iștii cu automate și ar fi putut face un măcel, dar nu era în interesul autorităților. Ei înțelegeau foarte bine că un măcel aici, în Europa, ar fi avut o rezonanță extraordinară, mai ales, că răzeșii aveau neamuri prin România, prin alte părți. Ei s-au oprit, pentru că s-au speriat. Atunci a ieșit un sătean în fața nkvd-iștilor și le-a spus: „Tovarăși nkvd-iști, încuiem biserica, dacă vă încurcă, pentru că sînt două biserici în sat, nimeni nu va intră în ea: nici voi, nici noi. Va rămîne doar o biserică". Iată asta a și rămas. Veneau oameni la această biserică de prin toate satele din jur. În biserica închisă așa și nu a intrat nimeni. Se năruie de acum clopotnița, dar tot nu s-a mai atins nimeni de ea. Așa au rămas cărțile, așa a rămas totul în beciuri, chiar și mierea de 200 de ani a rămas acolo în butoaie.

Moldovenii.md – Stimați prieteni, continuăm emisiunea noastră „Mîndriți-vă că sînteți moldoveni", împreună cu Iurie Sadovnic. Ne aflăm în preajma unei case cu vechimea de peste 200 de ani. Domnule Iurie Sadovnic, ce ne puteți spune despre casele răzeșilor? Căci, după cum se vede, aveau ei un stil aparte, construiau numai din piatră.

Iurie Sadovnic – Dacă era multă piatră în jur, răzeșii construiau din piatră, dar dacă era pădure mai multă în jur, ei construiau și din lemn. Însă construiau nu din fală. De obicei, ei își făceau casele cu cerdac. Ce înseamnă, de fapt, o casă cu cerdac? Cerdacul este ca și cum intrarea centrală în casă. Iese gospodarul din casă pe ceardac, trage o țigară de aceea răzeșească, din tutun, învîrtită într-o foaie de hîrtie. Întîlnește oaspeții de hram. Casa asta are mai mulți ani și slavă Domnului că s-a păstrat, că eu am copilărit în casa asta. Părinții mei au trăit vizavi. Eu veneam la Moș Ion, care era călugăr și la baba Ileana. Și mîncam borș de-al lor și le spuneam: „Așa îmi place borșul ăsta românesc!" Dar eu încă nu înțelegeam – auzisem la radio, nu-l botezasem eu așa. Era foarte gustos vara, dar nu era cu carne. În casa asta noi, copiii mici cu fetițele, Valentina și Maria, cu Moș Ion ne jucam pe cuptor. Dar în partea cealaltă era casa mare, acolo nu aveam voie să ne jucăm. Acolo era icoana, acolo era locul sfînt. În casa mare la răzeși, dacă ar fi intrat o babă și ar fi bătut toba în fața icoanelor, aceasta ar fi fost considerată nebună. Mă scuzați, poate prin alte părți, pe la sud, e altfel.

Moldovenii.md – Cînd trăiau gospodarii acestei case, ce mai aveau ei pe lîngă casă, cum trăiau atunci oamenii?

Iurie Sadovnic – Eu am apucat anii '50, cînd m-am dezghețat la minte ca copil care vede și ține minte ceva, pentru că eu sînt din anul 1951, iar de pe la 4-5 anișori copilul deja ține minte ceva. Oamenii erau foarte gospodăroși. În primul rînd, chiar dacă gospodăria era micuță sau mare, ea era foarte curată, fără a se implica în asta Selsovietul. Nu trebuiau să vină cei de la Selsoviet să îi spună să facă curățenie în ogradă. Oamenii din Susleni întotdeauna au fost curați, gospodăroși.

Moldovenii.md – Spuneați anterior că răzeșii se ocupau și cu creșterea animalelor. Cum reușeau ei să îmbine toate acestea?

Iurie Sadovnic – Ei aveau pămînturi foarte multe. Apăruse un boier, un oarecare Măcărescu, care făcînd niște șmecherii a încercat să le ia pămînturile, așa încît răzeșii au fost în judecată mare cu el, dar au biruit, pentru că boierul umbla cu documente false și răzeșii și-au întors pămînturile înapoi. Așa că răzeșii noștri din Susleni se ocupau cu grădinăritul, pomicultura, creșterea vitelor, păsărilor, oilor, stupăritul.

Moldovenii.md – Aici și am vrut să ajung. Vă rog să ne spuneți, dacă ei țineau hambare mari. Vorbiți-ne și despre cireșele de la Susleni.

Iurie Sadovnic – Aveau suslenenii, răzeșii din Susleni, ceva deosebit – renumitele cireșe de la Susleni. Erau mășcate ca copeica rusească. Oamenii de la Jora de Jos, Vîșcăuți, Oxentea, Butuceni, parcurgeau kilometri întregi ca să vină să mănînce cireșe de la Susleni. Unii cireși erau mari și groși, de nici nu-i puteai cuprinde. Mi se pare că s-a mai păstrat pe la cineva cîte un cireș de acela răzeșesc, dar nu știu exact. Erau oameni care veneau și cumpărau cireșe, le duceau la Lvov, din Lvov le duceau la Berlin și ajungeau chiar și în Franța, la Paris. Apoi a venit puterea sovietică și ea a socotit de cuviință că cireșele de Susleni, atît de gustoase la Paris, nu sînt bune pentru oamenii sovietici și au tăiat toți copacii. A mai rămas cîte unul, dar au pierit sărmanii. Clar că s-au adus cireși noi, de-ai lui Miciurin, dar nu erau cireșii ceia. În timpurile sovietice plecau delegații în țările socialiste: Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria. A fost plecat în delegație și un președinte de raion, cu vreo doi-trei din Orhei și unul din Susleni. Și pe cînd la noi nu mai erau cireșe suslenești, lumea nu a uitat însă de ele, peste mulți ani de zile, prin anii 60 – începutul anilor 70, au fost în Iugoslavia și acolo i-au dus prin livezi, iugoslavii povestindu-le despre acei care creșteau cireșele acelea: «Iată mîndria noastră – cireșele de Susleni». Și le-au adus suslenenilor, membrilor delegației noastre, în castroane frumoase să guste cireșe de Susleni, care nu mai existau la acel moment în satul nostru. Și se spune că un președinte de colhoz a luat și a ascuns niște sîmburi în buzunar. Cred că nu s-au prins, s-au uscat copăceii.

Moldovenii.md – Vorbiți-ne despre stupăritul, practicat de răzeși.

Iurie Sadovnic – Da, răzeșii se ocupau foarte mult cu stupăritul și făceau foarte multă miere. Mierea tot era transportată în Europa, prin Jitomir sau Lvov. De ce erau atît de prețuite produsele din Susleni? În primul rînd, pentru condițiile biologice și climaterice din această regiune. Iată că toată lumea știe că la noi, vara, la amiază sînt 37 de grade, iar seara e răcoare, încît trebuie să te îmbraci. Asta pentru că izvoarele de aici, din mijlocul Susleniului, dau răcoare și, împreună cu pădurea din jurul satului, creează un fel de microclimă, care face ca toate produsele de aici să fie foarte gustoase.

Moldovenii.md – Vă rog să ne povestiți despre gospodăriile răzeșilor de atunci, care își construiau hambare mari din lemn și le umpleau cu fîn.

Iurie Sadovnic – Erau case nu numai cu cerdac, erau unele înalte de vreo 6-7 metri, dedesubt era hambarul, iar într-o parte bucătăria și beciul. Era, practic, o casă cu 2 etaje. Găsiți o astfel de casă la Morovaia, acum în ea e magazin. La marginea satului, treceți prin Trebujeni și o găsiți pe partea stîngă a drumului. Și mai este una chiar în Trebujeni.

Moldovenii.md – Dar ea se construia chiar pe deal?

Iurie Sadovnic – Unele se făceau pe loc drept, dar mai aproape de stîncă. Străbunicul meu a avut casă de asta. El era lemnar, iar lemnarii erau oameni bogați. Și cică el era unicul om din sat care avea casă cu două etaje. Avea totul în gospodărie: cai, căruță, avea și 6 copii.

Moldovenii.md – Spuneți-ne ceva despre ornamentele casei.

Iurie Sadovnic – Dacă ați văzut pe fotografia pe care v-am arătat-o, acolo e o casă de lemn. Exista o tradiție a lemnăritului, dar tradiția din piatră iată este asta, cu o fantezie oarecare. Romburile unii le lasă așa cum sînt, dar alții le mai vopsesc cu roșu, galben, alb.

Moldovenii.md – E un stil inedit, pe care l-am văzut doar în regiunea Orheiului.

Iurie Sadovnic – Au fost case din astea la Lopatna, acolo i-a dislocat Ștefan cel Mare pe răzeși atunci cînd se ducea la lupta de la Cetatea Albă. Și cînd a fost rănit la picior și a suferit mult timp din cauza asta, atunci niște cazaci de la Secea Zaporojeană, în luna decembrie, au trecut Nistrul în scopul de a prăda. Gheața era prinsă și ei au trecut cu caii Nistrul ca să fure, așa, de prin satele de pe la noi, că era iarnă și trebuiau să mănînce și să mai ia de la oameni din gospodărie un purcel, o văcuță, să ia cu dînșii bunuri diferite. Atunci au trimis oamenii gonași la răzeșii noștri, răzeșii fiind la război cu Ștefan. Iar Ștefan a dat voie la vreo două detașamente de răzeși din părțile Orheiului să se întoarcă înapoi și să se lămurească cu polcovnicul Loboda și Nalivaiko, care luaseră cu ei o ceată de cazaci și veniseră la furat, cît erau moldovenii la război. Ăștia au venit, i-au prins, pe la Răut pe acolo, i-au bătut binișor: pe care i-au măcelărit, pe care i-au mai lăsat să trăiască. Unii au fugit și au fost urmăriți de răzeși pînă pe la Jora de Jos și pe la Lopatna. La Lopatna era un vad, iar vadurile se păzeau foarte bine. Și tot o mînă de răzeși îl păzeau și pe acela. I-au înconjurat și ei nu au avut încotro și au trecut Nistrul. Dar știți povestea ceea cu maimuța care a băgat mîna în borcan ca să ia mărul, dar cînd să le scoată nu putea, maimuța însă nu vroia să dea drumul la măr așa și umbla, cu borcanul pe mînă. Așa au pățit-o și cazacii hapsîni Nalivaiko și Loboda. A trebuit să înțeleagă că, atunci cînd o să treacă înapoi cu obiectele furate care erau pe cai și pe ei, o să le fie greu. Hapsîni fiind, au trecut cu tot cu prada și s-au dus la fund și stau acolo pînă acum, cu tot cu săbii și cu cai, la Vadul Jorei, la Lopatna.

Moldovenii.md – Cum credeți, ar trebui moldovenii să revină la tradițiile vechi, să le aplice în construcție, cu atît mai mult că acum există multe posibilități în acest sens?

Iurie Sadovnic – Elemente de decor ca cele de pe această casă moldovenii noștri le preiau și acum. Mie îmi pare foarte bine că la Butuceni, la Orheiul Vechi, la Trebujeni, la Morovaia, oamenii păstrează tradițiile și nu distrug nici casele, nici beciurile, le reconstruiesc, le restaurează, ca să fie așa cum au fost din străbunei. Iată asta este o casă construită cu 400-700 de ani în urmă.

Moldovenii.md – Iar acum, dragi prieteni, am ajuns la ultima destinație pe care ne-am propus să o vizităm la Susleni. Domnule Sadovnic, vă rog să ne povestiți despre acest izvor, pentru că văd că este foarte îngrijit, un izvor deosebit. Puține sate au astfel de izvoare.

Iurie Sadovnic – Eu m-am jucat foarte mult lîngă acest izvor. Țin minte că lumea spăla aici prosoape, le întindea frumos aici, pe ațișoară, primăvara. Femeile mai vorbeau, mai ghileau... E un loc foarte frumos, un loc unde se adunau gospodinele din Susleni cîndva și se adună și acum. Și acum spală diferite țoale, cămăși.

Moldovenii.md – Văd că curge foarte multă apă din izvor. Întotdeauna a fost așa sau doar acum?

Iurie Sadovnic – Da, întotdeauna a curs atît de multă apă aici. La Susleni, acum cîțiva ani, s-au făcut cercetări și s-a dovedit că undeva la 150 de metri, curge un rîu foarte mare, cu apă curată și la izvoarele noastre vine apă de aceea cu un procent foarte-foarte mic de nitrați.

Moldovenii.md – Mă bucur să văd la Dumneavoastră atîta pasiune și dragoste față de locurile natale, față de oameni, față de tradițiile răzeșești, care, cu părere de rău, s-au pierdut și continuă să se piardă. Mă bucur să văd asta din partea oamenilor care prețuiesc aceste valori și vreau să vă mulțumesc pentru faptul că ați acceptat să fiți eroul acestei emisiuni. Cred că ar trebui să apară tot mai multe exemple și tot mai mult să fie abordat acest subiect în rîndul tinerilor. Și în societate, în general, pentru ca noi să păstrăm tot ce este moldovenesc, ceea ce este al nostru, ceea ce ne face unici în lume.

Notă: Răzeșii din Moldova erau acea parte a populației care participa la războaie, fără a fi susținuți sau instruiți pe cheltuiala statului sau a domnitorului. Motivația participării era credința, apartenența confesională la creștinismul ortodox. Susținerea morală pornea din convingerea că murind în războiul împotriva „păgînilor", sufletul lor va fi mîntuit. Ca o răsplată pentru solidaritatea lor în luptă, domnitorul le acorda drepturi de proprietate asupra unor terenuri sau slujbe în stat. Familiile de răzeși sînt Galbur, Nicuța, Novac etc. Răzeșii erau descendenți ai marilor proprietari de pămînt moldoveni. Ei nu formau o clasă propriu-zisă, precum țăranii, nobilii, mazilii sau duhovnicii. Răzeșia era forma veche de posesiune a pămîntului, în virtutea căreia fiecare răzeș este proprietarul ereditar al pămîntului său. Și în acest sens ei își aveau privilegiile garantate încă de vechii voievozi ai Moldovei, pe cînd strămoșii lor serveau în regimentele care apărau frontiera răsăriteană a țării. Astfel, chiar și la începutul secolului al XX-lea, răzeșii din ținuturile Orhei, Iași sau Hotin păstrau încă amintirea marelui și sfîntului voievod Ștefan, numit de ei frecvent „domnitor", „crai", „vodă", „împărat voinic". Și toți știau același lucru: „Noi n-avem nadeluri, da pămîntu ni-i dat di la Ștefan Vodă. Di pi vremea ceea îi și datina asta printre noi, să ni zicem unu la altu căpitane și alții să ni zică tot așa, că-i ocaz strașnic pentru asta". Ei nu erau obligați să muncească pe pămînturile boierilor. Ca urmare, nu puteau presta corvezi nimănui. Grație acestei independențe, răzeșii, ca și mazilii, au păstrat întotdeauna un sentiment de demnitate umană și națională, în ciuda grelelor timpuri prin care treceau.

O vreme răzeșii s-au bucurat de o oarecare atenție din partea statului rus, care tindea să le confirme privilegiile.

Proprietățile răzeșilor deveneau tot mai mult subiecte de discordie între ei și boierii care emiteau pretenții nelegitime asupra lor. Ele au stat la originea multor procese. Mulți răzeși au fost astfel deposedați de terenuri. Însă în numeroase cazuri ei se prezentau la tribunal cu documente de proprietate datînd chiar din epoca lui Ștefan cel Mare.

Comments

 (1)
  • #1 baby
    The word Museum puts to the mind instantly a piece that’s more on the more refined side and the <a href="http://www.watchesreplica2m.com/" _fcksavedurl="http://www.watchesreplica2m.com/">replica watches sale</a> is definitely one with its black and polished finishes. But despite those aspirations, it has a firm footage in the <a href="http://www.watchesshopsuk.co.uk/" _fcksavedurl="http://www.watchesshopsuk.co.uk/">replica watches</a> sports category, with its robust build and a sturdy stainless steel bracelet. Movado builds pieces that <a href="http://www.vetsonwhl.co.uk/vetsonwhl.html" _fcksavedurl="http://www.vetsonwhl.co.uk/vetsonwhl.html">breitling replica sale</a> always gravitate towards the elegant and sophisticated side of life, but the <a href="http://www.usarmygermany.com/postinfo.asp" _fcksavedurl="http://www.usarmygermany.com/postinfo.asp">fake rolex sale</a> shows a different level of customization, but not too far from their standardized, traditional style. The <a href="http://www.nanwatches.org/" _fcksavedurl="http://www.nanwatches.org/">rolex replica sale</a> hides the tech and the toughness under a classic skin, which <a href="http://www.plawatches.org/" _fcksavedurl="http://www.plawatches.org/">replica watches sale</a> is again, this time, a bit bolder than their usual, set norm.<br>

Settlements of Moldova and Diaspora

Străisteni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1854
Populația:
514 locuitori

Străisteni este un sat din cadrul comunei Băcioi, municipiul Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 0.65 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.69 km. Localitatea se află la distanța de 11 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 514 oameni. Satul Străisteni a fost menționat documentar în anul 1854.

Read more