21 may 2019, 23:00 Health views 9784
Ce le lipseşte copiilor născuţi prin cezariană. Răspunsul cercetătorilor
21 may 2019, 23:00 Health views 9784

Ce le lipseşte copiilor născuţi prin cezariană. Răspunsul cercetătorilor

Oamenii de ştiinţă ştiu că bebeluşii născuţi prin cezariană prezintă un risc sporit de a suferi de un număr de afecţiuni, printre care astm şi diabetul de tip 1, pe măsură ce înaintează în vîrstă.

Acum, cercetătorii de la Universitatea Alberta din Canada au studiat dacă bacteriile din intestin joacă vreun rol.

Cercetătorii au descoperit diferenţe între bacteriile aflate în tractul intestinal al bebeluşilor născuţi prin cezariană şi cele aflate în tractul intestinal al bebeluşilor născuţi natural. Specialiştii cred că aceste diferenţe microbiene pot avea, de-a lungul întregii vieţi, consecinţe asupra sănătăţii copiilor.

Intestinul persoanelor adulte este populat de miliarde de bacterii „prietenoase" care ajută în procesul de digestie şi care ne protejează de patogeni, însă nou-născuţii nu au aceste bacterii. În mod normal, prima expunere a copilului la bacterii are loc atunci cînd acesta traversează canalul vaginal al mamei sale. Bebeluşul este acoperit cu bacterii, iar o parte din acestea sînt înghiţite. De asemenea, bebeluşul obţine alte bacterii de la mama sa în urma alăptării. Astfel, intestinul copilului începe să fie populat cu bacterii benefice care joacă un rol crucial în dezvoltarea sistemului imunitar.

Un copil care se naşte prin cezariană pierde această „scufundare" iniţială în bacterii. Mai mult, femeile care nasc prin cezariană tind să amîne alăptarea, iar de obicei doctorii le prescriu antibiotice pentru a preveni infecţiile în zona inciziei.

Experţii bănuiesc de ceva timp că bebeluşii născuţi prin cezariană sînt colonizaţi de alte tipuri de bacterii decît ceilalţi nou-născuţi. Anumite tipuri de bacterii din microbiom, însă, sînt dificil de crescut într-un vas de cultură în laborator. Abia recent, în urma progresului realizat în domenii precum secvenţierea ADN-ului, ce permite identificare genetică rapidă a unei bacterii individuale, oamenii de ştiinţă pot să efectueze o investigaţie detaliată a bacteriiilor care trăiesc în noi.

Pentru acest studiu, cercetătorii au examinat mostre de scaun de la 24 de bebeluşi sănătoşi, mostrele fiind colectate la vîrsta de 4 luni, scrie descopera.ro.

Source: realitatea.net

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1586
Populația:
356 locuitori

Socola este un sat din cadrul comunei Vadul-Raşcov, raionul Șoldăneşti. Amplasat pe malul drept al Nistrului, satul se află la o distanță de 9 km de orașul Șoldănești și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 356 de oameni. Satul Socola este atestat documentar în 1586.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.