02 may 2019, 14:40 Sport views 12460
La ce etapă se află lucrările de construcție a Arenei Chișinău
02 may 2019, 14:40 Sport views 12460

La ce etapă se află lucrările de construcție a Arenei Chișinău

Lucrările de construcție a Arenei Chișinău, lansate în toamna anului trecut, au fost efectuate în proporție de 20 la sută.

Administratorul Companiei Publice de Implementare, Radu Lupan a declarat pentru agenție că pînă la această etapă a fost pusă temelia pentru Arenă și pentru centrul acvatic. Aceasta este construită din beton armat. Totodată, în prezent muncitorii lucrează la consolidarea și edificarea construcțiilor metalice.

Pe șantier activează peste 200 de lucrători, dintre care 60-70 la sută sînt cetățeni ai Republicii Moldova.

Pînă la sfîrșitul anului trecut, Guvernul Republicii Moldova a alocat pentru edificarea Arenei Chișinău, conform unei hotărîri a executivului, 102 milioane lei, iar investițiile partenerului privat sînt deja mult mai mari. Potrivit contractului de parteneriat public-privat, banii investiți de compania din Turcia care desfășoară lucrările vor fi rambursați sub formă de tranșe semestriale, timp de 12 ani din momentul lansării construcției.

Piatra de temelie a complexului multifuncțional „Arena Chișinău" a fost pusă în octombrie 2018 și acesta urmează a fi dat în exploatare în termen de 12 luni din momentul lansării construcției. Amplasat în preajma localității Stăuceni, complexul, cu o suprafață totală de 100 000 m2, va integra arena polivalentă, Aqua Park, un club de tenis, locuri de odihnă și parcare. Arena polivalentă va putea găzdui circa 5 mii de vizitatori în funcție de activitățile desfășurate.

Source: moldpres.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1565
Populația:
1362 locuitori

Căţeleni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Căţeleni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 53 km de orașul Hîncești și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1362 de oameni. Satul Cățeleni a fost menționat documentar în anul 1565.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.