15 may 2019, 09:00 Kaleidoscope views 3049
Horoscopul pentru 15 mai 2019
15 may 2019, 09:00 Kaleidoscope views 3049

Horoscopul pentru 15 mai 2019

BERBEC

Eşti primit într-un grup de persoane unde visai demult să fii acceptat. O consideri o evoluţie pentru tine, pentru că eşti convins că asocierea cu aceşti oameni te va propulsa pe un alt nivel al planurilor tale. E ca şi cum ai fi primit într-un colectiv de elită, cu oameni pe care îi apreciezi şi-i admiri, şi de acum vei deveni unul de-al lor. Aveai ambiţia de a fi admis aici (ca la o facultate) şi iată că apare şansa mult visată: n-o risipi! Pregăteşte-ţi intrarea cu surle şi trâmbiţe, pentru că ai şi tu multe de dovedit, şi dacă tot ai fost primit, asumă-ţi obligaţiile care îţi revin în acest nou mediu. E mai diferit, mai solicitant decât ce făceai înainte, dar şi mai motivant!

TAUR

O discuţie faţă în faţă, ca de la egal la egal, va rezolva cu brio o problemă majoră de comunicare. La originea acestor animozităţi se află interpretarea greşită a unui cuvânt sau a unei atitudini, de aceea e nevoie de o explicaţie în care fiecare să aibă dreptul său la cuvânt ca să-şi expună punctul de vedere. Vei fi foarte mulţumit când vei vedea că ambele părţi au ajuns la un consens şi se clarifică situaţia, ceea ce va restabili buna înţelegere şi atmosfera amicală de dinainte.

GEMENI

Ţi-e puţin teamă să spui lumii ce simţi, ca nu cumva să arate că ai şi tu o latură sensibilă pe care de cele mai multe ori o disimulezi în spatele unei măşti raţionale. De data aceasta consideri că a-ţi dezveli latura fragilă ar fi un semn de slăbiciune din partea ta, de aceea preferi să stai cuminte în banca ta, aproape nevăzut de nimeni, ca nu cumva să-ţi strici reputaţia de om atotputernic. Dar sunt totuşi momente când sensibilitatea trebuie să iasă la iveală, ca atare vezi dacă merită să o cenzurezi continuu sau s-o mai laşi, uneori, să se manifeste.

RAC

Este o zi cam agitată în mediul familial, de parcă s-ar perinda prin casa ta foarte multă lume cu tot felul de probleme. Te implici trup şi suflet în tot ce auzi de la cei dragi, de parcă ar fi chiar problemele tale, dar încercarea ta de a fi de ajutor nu înseamnă decât aglomerarea propriului tău program. Ceilalţi se vor simţi uşuraţi că ai intervenit tu, că şi-au deşărtat povara pe umerii altuia, pe când tu nu-ţi mai vezi capul de treburi din această cauză, dublându-ţi lista de sarcini pentru o zi în care şi tu ai fi avut dreptul la relaxare.

LEU

Înainte de a te dedica unei cauze nobile, pe care o pui în slujba altora, gândeşte-te un pic la cel din faţa ta. Oricât de mult ai iubi oamenii, oricât de idealist ai fi şi ai investi în ei doar încredere, ar trebui să asculţi un pic ce-ţi transmite intuiţia, pentru a vedea adevărata faţă a acestuia. Nu fi chiar atât de bun şi de darnic, nu da şi cămaşa de pe tine de dragul unui om care îţi cere ajutorul, pentru că s-ar putea să aibă şi interese egoiste pe care le ascunde în spatele unei poveşti impresionante, dar nu neapărat reală! Deschide bine ochii, nu doar inima, pentru a vedea cine este cu adevărat, ca să nu te dăruieşti unei persoane care va prelua de la tine tot ce ai de dat, şi nici măcar un mulţumesc nu ştie să spună.

FECIOARĂ

E o plăcere să descoperi în jurul tău oameni care privesc spre viitor cu acelaşi optimism, încât, dacă aţi forma cu toţii un grup cu un interes comun, aţi ajunge mult mai repede la capătul acestui drum. Vă alimentaţi unii altora visele, vă susţineţi unii pe alţii cu entuziasm, şi când vezi că vâsliţi cu toţii în acelaşi ritm şi în aceeaşi direcţie, e şi normal să vezi cum evoluează lucrurile promiţător. Formaţi o echipă foarte entuziastă şi vă încurajaţi reciproc să mergeţi mai departe, să investiţi ce aveţi fiecare mai bun ca, la final, tot laolaltă să sărbătoriţi victoria. Cooperarea merge strună!

BALANȚĂ

Nu eşti mulţumit de ceea ce fac ceilalţi pentru tine. Aveai alte aşteptări şi alte pretenţii, dar înainte de a o face pe supăratul, pune-te un pic în pielea lor şi gândeşte-te ce ai făcut şi tu, la rându-ţi, pentru ei, cu alte ocazii. Poate ţi se răspunde cu aceeaşi monedă, în acelaşi fel în care ai participat şi tu cândva la problemele altora şi acum poţi descoperi cu adevărat cât de mult te-a preocupat soarta altora. Mulţumeşte-te cu cât primeşti, chiar dacă ajutorul sau contribuţia celor din jur nu se ridică la nivelul aşteptat, pentru că doar atât pot şi ei să facă. Nu pretinde imposibilul!

SCORPION

Prudenţa se va dovedi a fi salvatoare într-o situaţie în care nu ai voie să iei decizii bruşte şi nechibzuite. Aşteaptă, stai să se mai adune informaţii, analizează situaţia pe toate feţele, aşa cum faci de obicei, pentru că această atitudine rezervată, suspicioasă, se va dovedi a fi benefică pentru a descoperi la timp eventualele hibe. Ce-i drept, eşti puternic influenţat şi de cei din jur care refuză să accepte un fapt până nu au toate argumentele la dispoziţie, şi la fel faci şi tu, ca să nu te laşi păcălit de aparenţe. Despică firul în patru, dacă e nevoie!

SĂGETĂTOR

Soarele răsare şi pe strada ta şi prima vizată e… inima! Te-ai putea îndrăgosti din  nou, aşa cum nu ai mai făcut-o demult, cuprins de o văpaie mistuitoare. Dacă erai în căutarea amorului, te vei lăsa copleşit de pasiune, cu şansa uneia din cele mai aprinse poveşti de iubire din viaţa ta. Dar dacă dragostea apare într-un moment nepotrivit, va deveni extrem de greu să-i rezişti, mai ales dacă, acasă, te aşteaptă deja cineva care te iubeşte. Încearcă să ţii sub control, pe cât posibil, aceşti fiori ai iubirii, pentru că, deşi îţi place ceea ce simţi şi iubirea îţi dă aripi, e posibil să fie prea mult pentru sufletul tău şi să nu ştii să gestionezi corect situaţia!

CAPRICORN

Scoate din mintea ta acel ghimpe de gândire negativă care chiar nu are ce căuta acolo! Nu eşti tu genul care se lasă copleşit de temeri, de bârfe, de presimţiri ciudate, ci dimpotrivă, tu eşti capabil să extragi din ele tot ce îţi este mai folositor pentru a trece peste toate cu lecţia învăţată şi cu soluţii concrete gata de utilizat în avantajul propriu. Ai rolul de a-i ridica şi pe alţii înapoi la lumină, pentru că prezenţa ta inspiră încredere, securitate emoţională, de parcă, într-o lume gri – ba chiar o lume neagră pentru unii – tu poţi fi luminiţa albă care îi cheamă spre echilibru şi speranţă. Foloseşte toate instrumentele pozitive de care dispui, pentru a-ţi face ţie o minune, dar pentru a o dărui şi altuia!

VĂRSĂTOR

Nu sta să aştepţi să vină un miracol din cer şi să te scoată din zona tulbure în care te simţi blocat. Soluţiile vin de pretutindeni, dar nu prea vrei tu să le auzi, să le accepţi, să le pui în practică. Hai, capul sus şi priveşte în jurul tău ca să vezi cât de multe ieşiri ai din această debusolare. Un gând luminos îţi trece azi prin minte şi te stimulează să te apuci de treabă. Vei vedea că era exact scânteia de curaj de care aveai nevoie, acel spirit întreprinzător care te trimite într-o direcţie mult mai benefică ţie. Nu te opri după primul pas, alimentează continuu această flacără de energie, pentru că nici nu ai idee ce efecte minunate va avea în cele din urmă. Apucă soluţia cu ambele mâini… şi la lucru!

PEȘTI

Lucrurile frumoase sunt trecătoare, ca atare azi te vei despărţi de un loc de care eşti legat sentimental, de o persoană importantă pentru sufletul tău sau doar de o stare interioară care te-a făcut să te simţi bine o perioadă. Nimic nu e veşnic, şi ştii deja asta, dar nu te poţi abţine să nu suferi după ce vei lăsa în urmă acea senzaţie de fericire şi confort emoţional care te-a marcat o perioadă. Rămâne un gol în urmă, dar poţi să trăieşti din amintiri plăcute.

Source: acvaria.com

Keywords:

horoscop , astrologie , 2019

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1604
Populația:
847 locuitori

Trifeşti este un sat şi comună din raionul Rezina. Satul Trifești este situat la o distanță de 18 km de orașul Rezina și la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituie 847 de oameni. Satul Trifești este menționat documentar în anul 1604.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.