08 december 2020, 15:00 Kaleidoscope views 7642
Dacă citeşti zilnic, trăieşti mai mult! S-a dovedit ştiinţific
08 december 2020, 15:00 Kaleidoscope views 7642

Dacă citeşti zilnic, trăieşti mai mult! S-a dovedit ştiinţific

Un studiu numit "Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea", realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decît cei care nu citesc deloc.

Potrivit The Guardian, studiul, publicat în revista "Ştiinţe Sociale & Medicină", a analizat modelele de citire a 3.635 de persoane, cu vîrsta de cel puţin 50 de ani. În medie, cititorii de cărţi trăiesc cu aproape doi ani mai mult decît persoanele care nu citesc.

Respondenţii au fost împărţiţi în 3 categorii: cei care citesc 3,5 ore sau mai mult pe săptămînă, cei care citesc pînă în 3,5 ore pe săptămînă şi cei care nu citesc deloc, fiind luaţi în considerare factori precum sex, rasă şi educaţie.

Cercetătorii au descoperit de-a lungul celor 12 ani (durata studiului), cei care citeau cel mai mult aveau şanse de deces cu 23% mai scăzute, iar cei care citeau moderat cu 17% mai scăzute.

Per total, de-a lungul studiului, 33% dintre cei care nu citeau au decedat, comparativ cu 27% dintre cititori, potrivit cercetătorilor Avni Bavishi, Martin Slade şi Becca Levy de la Şcoala de Sănătate Publică din cadrul universităţii Yale.

"Cînd cititorii sînt comparaţi cu non-cititorii la rata de mortalitate de 80%, non-cititorii au trăit 85 de luni (7,08 ani), în timp ce cititorii au trăit 108 luni (9,00 ani). Prin urmare, cititul a oferit un avantaj de supravieţuire de 23 de luni", au notat cercetătorii în studiu.

Bavishi a declarat că un consum prelungit de literatură are un randament mai mare, dar "chiar şi 30 de minute pe zi sînt benefice în termeni de supravieţuire".

De asemenea, lucrarea asociază citirea cărţilor, mai degrabă decît revistele, cu longevitatea.

"Am descoperit că cititul romanelor oferă un beneficiu mai mare decît lecturarea ziarelor sau revistelor. Ne-am dat seama că acest efect se datorează faptului că o carte antrenează mai mult mintea omului, oferind beneficii cognitive, astfel crescînd durata de viaţă", a declarat Bavishi.

În studiu, specialiştii au menţionat că există două procese cognitive implicate în citire, care creează un "avantaj în supravieţuire". În primul rînd, cititul promovează "procesul încet, captivant de citire profundă", o angajare cognitivă care "apare în timp ce cititorul face conexiuni cu lucrurile materiale, găseşte aplicabilitatea în lumea reală, şi pune întrebări despre conţinutul prezentat".

"Implicarea cognitivă ar putea explica de ce vocabularul, raţionaamentul, concentrarea şi abilităţile de gîndire critică sînt îmbunătăţite de expunerea la cărţi", au mai subliniat cercetătorii.

În al doilea rînd, cărţile "promovează empatie, percepţie socială, inteligenţă emoţională - procese cognitive ce duc la o supravieţuire mai bună".

Deşi respondenţii nu au specificat genul de literatură citită, potrivit studiului, cel mai probabil aceştia citeau ficţiuni.

Academicienii sugerează că analizele viitoare ar putea verifica "dacă există şi alte beneficii în urma cititului, în afara longevităţii; dacă există efecte similare în urma cititului de cărţi electronice sau audio, ce ar putea fi citite într-o manieră mai puţin sedentară; şi dacă diferitele tipuri de cărţi generează efecte diferite".

Specialiştii au concluzionat că "beneficiile cititului de cărţi - longevitatea, în special - nu înseamnă numai personaje şi idei interesante descoperite în romane, ci mai mult timp de a citi".

Source: www.descopera.ro

Keywords:

carte , viata , studiu

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
571 locuitori

Marianca de Jos este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Marianca de Jos este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 4 km de orașul Ștefan Vodă și la 102 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 571 de oameni. Satul Marianca de Jos a fost menționat documentar în anul 1859.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.