29 october 2023, 12:30 Kaleidoscope views 15200
Ce spune ziua de naştere despre comportament şi personalitate
Photo: mediafax.ro
29 october 2023, 12:30 Kaleidoscope views 15200

Ce spune ziua de naştere despre comportament şi personalitate

Astrologii se numără de obicei printre puţinii care cred în legătura dintre ziua de naştere a unui om şi comportamentul acestuia. Însă, potrivit unor cercetări recente, a fost evidenţiată ştiinţific o legătură între comportament şi data naşterii.

Cercetătorii de la Universitatea Semmelwis din Budapesta au făcut un studiu în cazul a 366 de studenţi maghiari, descoperind că cei care s-au născut vara sunt mai predispuşi schimbărilor de dispoziţie cînd devin adulţi. Cei născuţi iarna sunt mai puţin predispuşi să dezvolte un comportamnt irascibil. Oamenii născuţi primăvara au mari şanse să aibă un comportament foarte optimist, în tip ce aceia care s-au născut toamna sunt mai puţin predispuşi la depresie, notează huffingtonpost.com.

"Studiile biochimice au demonstrat că anotimpul naşterii influenţează anumiţi neurotransmiţători, cum sunt dopamina şi serotonina, acest lucru putînd fi remarcat chiar şi la vîrsta adultă", potrivit conducătorului studiului, asistentul universitar Xenia Godna. Anotimpul naşterii poate avea un efect pe termen lung, relevă studiul.

Aceşti neurotransmiţători au rol în reglarea unor procese cognitive cum ar fi emoţia şi stimularea, influenţînd dispoziţia, astfel că cercetătorii consideră că în acest fel pot fi influenţate anumite tipuri de comportament.

Studiul nu a urmărit participanţii pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel că este nevoie de mai mute studii pentru a determina exact cît de puternică este legătura între tipul de comportament şi ziua de naştere.

"Deocamdată nu putem spune nimic despre mecanismele implicate. Încercăm să aflăm dacă există markeri genetici care au legătură cu anotimpul naşterii şi schimbările de comportament", explică Gonda.

Desigur, anumiţi factori timpurii care sunt legaţi de anotimp, cum ar fi hrana specifică sezonului, activitatea fizică depusă de mamă, temperatura şi agenţii de mediu, pot influenţa, mai tîrziu, comportamentul.

"Numărul de 400 de subiecţi reprezintă un eşantion mic, astfel că aceste legături pot fi doar o întîmplare", susţine conferenţiarul Sreeram Ramagopalan, neurolog la Universitatea Oxford. Ramagopalan nu a fost implicat în acest studiu, dar a efectuat cercetări asupra efectului pe care îl are anotimpul naşterii asupra tulburărilor mintale. "În orice caz, pentru anumite tulburări (cum ar fi schizofrenia) a fost identificată o legătură convingătoare cu anotimpul naşterii. Aceasta poate fi explicată de o afecţiune acută suferită de mamă, sau de nivelul scăzut de vitamina D, cunoscîndu-se faptul că acestea prezintă variaţii sezoniere", arată conferenţiarul.

"Anotimpul, prin factorii de mediu, are impact asupra sarcinii şi a perioadei post natale. Aceste perioade sunt foarte importante în dezvoltarea sistemului nervos central", explică Xenia Gonda .

Vara: Şanse mai mari pentru un temperament caracterizat prin manifestări inegale, treceri rapide de la pesimism la entuziasm.

Primăvara: Şanse mai mari de a deveni exagerat de optimist.

Iarna: Şanse foarte mici pentru un temperament irascibil, în comparaţie cu cei născuţi în alte perioade ale anului.

Toamna: Înclinaţii mult mai scăzute către un temperament depresiv, în comparaţie cu cei născuţi iarna.

Este important de remarcat că studiul a fost efectuat în Ungaria (care are variaţii importante de temperatură în funcţie de anotimp), astfel că impactul diferenţelor termice va fi mult mai mic cu cît ne apropiem de ecuator.

Pentru moment, nu trebuie trase concluzii pe marginea acestei cercetări, fiind nevoie de mai multe studii pentru a determina corelaţiile şi cauzalitatea.

Source: www.mediafax.ro

Keywords:

viitor , om , astrologie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1575
Populația:
2052 locuitori

Ruseni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Ruseni și Slobodca. Comuna este aşezată în partea de est a raionului Edineţ pe malul rîului Ciuhur, la o distanţă de 10 km de orașul Edineţ, la o distanţă de 15 km de staţia de cale ferată Rediul Mare şi la 210 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2052 de oameni. Prima atestare documentară a satului Ruseni din ținutul Hotin datează din 2 mai 1575.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.