18 april 2021, 12:00 Moldovan reality views 2968
Maia Sandu a trimis un proiect de lege Parlamentului privind reducerea tarifelor la gazele naturale
18 april 2021, 12:00 Moldovan reality views 2968

Maia Sandu a trimis un proiect de lege Parlamentului privind reducerea tarifelor la gazele naturale

Șefa statului, Maia Sandu, a trimis Parlamentului un proiect de lege care va permite „reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli nejustificate în sumă de 150 de milioane de lei". Conform informațiilor, proiectul de lege va intra în vigoare după ce va fi votat de Parlament, cu respectarea procedurii de consultări publice.

Maia Sandu a declarat că „iniţiativa legislativă introduce modificări în legea gazelor naturale nr. 108/2016 şi prevede că din tarife vor fi excluse cheltuielile de amortizare, care s-au format ca urmare a reevaluării activelor. La fel, proiectul de lege prevede că activele pot fi amortizate doar o singură dată pe durata de viaţă a acestora".

„Procedura de reevaluare a patrimoniului a fost aplicată anterior de SA Moldovagaz în anul 2009. Acest fapt a permis întreprinderii să includă nejustificat în tarifele la gazele naturale cheltuielile de amortizare de peste 150 de milioane de lei, fără ca întreprinderea să fi efectuat anumite investiţii. Consider inacceptabil ca tarifele pentru consumatori să fie majorate prin utilizarea unor lacune în legislaţie. Tarifele trebuie să includă doar cheltuielile justificate, care să asigure o funcţionare normală a întreprinderilor reglementate", a precizat președinta.

Potrivit decretului, iniţiativa va permite, de asemenea, reducerea tarifului la tranzitul gazelor şi va stimula creşterea volumului gazelor tranzitate pe teritoriul Republicii Moldova. „Acest aspect este important pentru a spori veniturile din tranzit şi a menţine în stare funcţională gazoductele magistrale", a punctat președinta Sandu.

Source: tv8.md

Keywords:

Maia Sandu , tarife , gaz natural

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1909
Populația:
547 locuitori

Acui este un sat din cadrul comunei Baimaclia, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Cantemir și la 148 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 547 de oameni. Satul Acui a fost înființat în anul 1909.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.