|
Plafonul despăgubirilor în cazul constatării amiabile a accidentului este de 10 mii de lei
Cuantumul maxim de despăgubire în cazul aplicării procedurii de constatare amiabilă a accidentului va fi în mărime de zece mii de lei. O hotărîre în acest sens a fost aprobată de către Comisia Națională a Pieței Financiare, transmite IPN.
De asemenea, CNPF a stabilit forma și conținutul formularului „Constatare amiabilă de accident", precum și normele aferente procedurilor de utilizare a formularului.
Procedura de constatare amiabilă a accidentului poate fi aplicată pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul Republicii Moldova, în urma cărora au rezultat numai daune materiale nesemnificative și în care au fost implicate doar două autovehicule.
Formularul conține două pagini autocopiative, cu desen de fon imprimat ofset, ambele avînd aceeași valoare juridică. Ambii conducători auto implicați în accident îl vor completa și semna. Ulterior, acesta va fi prezentat asigurătorului, nefiind necesară prezentarea șoferilor pentru documentarea accidentului la Poliție. Astfel, va fi exceptată și sancțiunea contravențională.
Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore, în cazul deținerii poliței de asigurare pentru răspundere civilă auto internă, urmează să devină posibilă din luna septembrie, la șase luni de la publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial. Pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde", procedura se va aplica după expirarea a 24 de luni, adică de la începutul anului viitor.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Фраза: О мертвых либо хорошо, либо ничего - имеет продолжение, знаете какое?
- Осмысливая Синегорье - Щетинин
- Вы никогда не будете страдать от кашля или бронхита: Натуральное средство для Вас и Вашего ребенка!
- Так не хватает в этом мире, доброты...
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Крестьянин прорубил дорогу в горе (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1821
- Populația:
- 470 locuitori
Saca este un sat din cadrul comunei Ghelăuza, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Strășeni și la 28 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 470 de oameni. Satul Saca a fost menționat documentar în anul 1821.
Comments
(0)