|
Iurie Ciocan, despre salariul său de 70 de mii de lei
Directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan, vine cu precizări după ce a fost învinuit de prim-ministra Maia Sandu că ar primi nejustificat un salariu de 70 de mii de lei și spune că remunerarea este binemeritată în condițiile în care statul a făcut economii de milioane de lei, datorită reformelor implementate la sugestia centrului pe care îl conduce.
„Ar fi bizar dacă eu aș intra în polemică cu doamna prim-ministru. Veniturile mele sînt arătate în declarațiile care sînt disponibile la ANI. Contractul meu în cadrul centrului este de la începutul anului 2017 și continuă pînă în ziua de azi. Cred că în următoarele zile o să punem punct la această activitate. Rămîne să vedem în ce mod și cum", a declarat Iurie Ciocan pentru TV8.
Funcționarul crede că Maia Sandu nu a fost informată corect despre perioada de activitate a Centrului de Implementare a Reformelor. Funcționarii din cadrul instituției continuă și astăzi să pregătească programe de reorganizare a unor instituții de stat.
„Activitatea nu se reduce doar la reorganizarea Guvernului în nouă ministere, este o tratare prea simplistă. În fiecare minister sînt instituții, au fost tot felul de centre, întreprinderi, inspectorate, agenții. Pentru toate acestea am propus soluții de optimizare și s-au făcut economii la buget de milioane de lei. Salariile pe care le-au ridicat colegii mei din cadrul proiectului nu sînt atît de mari în contextul în care beneficiile pentru buget sînt mult mai mari", s-a justificat Ciocan.
Acesta mai spune că va încerca chiar astăzi să se întîlnească cu Maia Sandu și să-i ofere explicații vizavi de activitatea Centrulului de Implementare a Reformelor și remunerarea angajaților instituției.
Amintim că, în ședința de astăzi a Guvernului, Maia Sandu s-a declarat surprinsă de salariul de 70 de mii de lei pe care îl primește Iurie Ciocan și i-a cerut explicații funcționarului.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Ученые Стэнфорда заявили, что изобрели способ создания искусственного человека
- Удивительный город в Японии, где в водосточных каналах плавают прекрасные карпы кои (+Видео)
- Ершик для кишечника: 10 способов очищения организма
- Самураи. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Осиные гнезда в народной медицине
- В Европе дикие холода, такого апреля не было давно (+Видео)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1546
- Populația:
- 612 locuitori
Blindeşti este un sat din cadrul comunei Sculeni, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Ungheni și la 127 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 612 oameni. Satul Blindești a fost menționat documentar în anul 1546.
Comments
(0)