25 october 2018, 11:30 Moldovan reality views 10953
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar a fost definitivată
25 october 2018, 11:30 Moldovan reality views 10953

Noua lege a salarizării în sectorul bugetar a fost definitivată

Noua lege a salarizării în sectorul bugetar a fost definitivată și urmează să fie expusă spre consultări publice. Autoritățile își propun ca proiectul să fie adoptat în actuala sesiune parlamentară, iar din 1 decembrie prevederile să fie puse în aplicare.

Inițiativa prevede majorări salariale pentru cei din domeniul sănătății, învățămîntului, din cultură, dar și pentru reprezentanții autorităților publice locale. Premierul Pavel Filip a declarat în cadrul unei conferințe de presă că această lege vine să facă ordine în sistemul de salarizare în sectorul bugetar, dar și să susțină acele categorii de salariați care de-a lungul anilor au fost nedreptăți.

Premierul a dat asigurări că în urma implementării acestei legi nimeni nu va avea de pierdut niciun leu. Salariații își vor păstra cel puțin veniturile actuale. Un alt aspect este că nimeni din sectorul bugetar nu va avea salariul sub minimul de existență pentru populația aptă de muncă, adică două mii de lei.

Potrivit premierului, în învățămîntul preuniversitar efectul creșterii salariilor îl vor resimți peste 56 de mii de persoane, creșterea fiind de circa 20%. Pînă la 20% vor fi majorările salariale pentru reprezentanții organelor din administrația publică locală, fiind vorba de 7,5 mii de persoane. Personalul tehnic din administrația publică locală, 40 de mii de persoane, se va bucura de o creștere de aproximativ 30%. Aproximativ șase mii de asistenți personali vor avea parte de creșteri salariale de peste 20%, iar asistenții sociali – până la 55%. Bugetarii din domeniul culturii, aproximativ șase mii de angajați, vor beneficia de majorări salariale de circa 80%.

Ministrul finanțelor, Octavian Armașu, a declarat că în prezent discrepanța dintre cel mai mic salariu și cel mai mare este de 33 la 1. Prin implementarea actualei inițiative se va ajunge la coeficientul 15 la 1. O altă inechitate ține de felul în care cresc salariile bugetarilor. Pentru unele categorii salariul se majorează mai repede, iar pentru altele rămâne neschimbat și zece ani. Noua lege va elimina inechitățile, toți salariații din sectorul bugetar fiind plasați pe o grilă unică de salarizare, care prevede majorări anuale pentru fiecare categorie.

Ministrul a mai spus că vor fi menținute mai multe sporuri, printre care cel lunar pentru grad de calificare, grad militar, grad special și rang diplomatic. De asemenea, va fi menținut sporul lunar pentru deținerea titlului științific, onorific, dar și sporul pentru performanță. Însă vor fi anulate indemnizațiile de conducere în instituțiile de învățămînt și cele medico-sanitare. Nu va mai fi nici sporul pentru păstrarea secretului de stat și nici sporul pentru utilizarea, în exercițiul funcțiunii, a unor limbi străine. Nu vor mai fi nici plăți cu caracter stimulator din contul veniturilor colectate, plăți suplimentare sau premii pentru angajații din autoritățile publice locale din venituri suplimentare acumulate în bugete și nici plăți din venituri încasate de agenții constatatori din cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Source: ipn.md

Keywords:

lege , Pavel Filip , buget

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1619
Populația:
608 locuitori

Cîrneşti este un sat din cadrul comunei Brătuleni, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Nisporeni și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 608 oameni. Satul Cîrnești a fost menționat documentar în anul 1619.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.