25 september 2018, 15:00 Moldovan reality views 9572
Accident rutier ”foarte straniu”: poliția examinează toate versiunile
25 september 2018, 15:00 Moldovan reality views 9572

Accident rutier ”foarte straniu”: poliția examinează toate versiunile

Organele de drept continuă să investigheze cauza penală pornită în legătură cu accidentul rutier cu implicarea cortegiului prezidențial.

Oamenii legii și reprezentanții Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS) înclină să creadă că incidentul rutier nu a fost o urmare a unor acțiuni premeditate ale cuiva. Totuși versiunea despre tentativa de omor a președintelui nu este exclusă, deocamdată.

Calificarea poate fi schimbată

În accidentul rutier produs la 9 septembrie pe traseul Chișinău-Ungheni au avut de suferit două automobile din escorta prezidențială. Momentul coliziunii a fost fixat de o cameră video și, în scurt timp, a ajuns pe rețelele de socializare. Din scurta înregistrare se vede cum o camionetă Mercedes aparținînd companiei Avicola Floreni a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu coloana oficială, îngrădindu-i calea.

Ca urmare a coliziunii, automobilul Mercedes-Benz S 500, care aparține Serviciului de Protecție și Pază de Stat și în care se afla Igor Dodon, mama și unul dintre fiii lui, a zburat de pe carosabil și s-a răsturnat. A fost lovit și automobilul VW Touareg, care, la fel, făcea parte din cortegiu.

Președintele și doi membri ai familiei sale au fost duși la spital pentru investigații și acordare de ajutor. S-a dovedit că Igor Dodon și fiul său au primit traume nesemnificative, iar mama președintelui a avut nevoie de o intervenție chirurgicală articulară. La spital au fost aduși și angajații SPPS și șoferul camionetei care a provocat accidentul, acesta suferind o comoție cerebrală și o rană în zona capului.

Poliția a pornit un dosar penal în legătură cu încălcarea regulilor de circulație rutieră ori de exploatare a mijloacelor de transport, care a provocat, din neglijență, prejudicii moderate sănătății umane. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a specificat că șoferul camionetei care a provocat accidentul cu escorta prezidențială riscă o amendă de pînă la 32,5 mii de lei, muncă neremunerată în folosul societății între 180 și 240 ore sau privațiune de libertate pe un termen de pînă la trei ani cu lipsirea de dreptul de a conduce vehicule timp de pînă la doi ani.

Însă incidentul ar putea fi calificat și altfel, în funcție de rezultatele investigației. Serviciul de presă al IGP a declarat pentru Noi.md că nu comentează posibilele versiuni înainte de finalizarea investigațiilor. Totuși organele de drept lasă să se înțeleagă că verifică toate versiunile, inclusiv probabilitatea unui caracter planificat al accidentului rutier.

Continuarea articolului citiți pe noi.md.

Source: noi.md

Keywords:

accident , președinte , politia

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1490
Populația:
390 locuitori

Boghenii Vechi este un sat din cadrul comunei Boghenii Noi, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Ungheni și la 88 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 390 de oameni. Satul Boghenii Vechi a fost menționat documentar în anul 1490.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.