06 june 2018, 17:00 Moldovan reality views 10332
Lista beneficiarilor programului „ Prima casă” va include mai multe categorii de persoane tinere
06 june 2018, 17:00 Moldovan reality views 10332

Lista beneficiarilor programului „ Prima casă” va include mai multe categorii de persoane tinere

Tinerii care dețin mai puțin de șase metri pătrați pentru un membru al familiei vor putea aplica la programul „Prima Casă", pe motivul insuficienței de spațiu locativ, transmite IPN cu referire la o inițiativă legislativă avizată pozitiv de Guvern.

Până în prezent erau eligibile la acest program doar persoanele care nu au deținut împreună cu soțul/soția o altă locuință în decurs de un an până la solicitarea creditului.

De asemenea, beneficiari vor putea fi și tinerii care dețin locuințe în sate, dobândite prin moștenire sau donație, cu excepția cazurilor în care acestea sunt situate în suburbiile municipiului Chișinău.

„Odată cu punerea în aplicare a proiectului „Prima Casă", au ieșit în evidență niște lucruri care au trebuit corectate. Mulțumesc Ministerului Finanțelor pentru că, luând în considerare perioada scurtă, au fost receptivi la observații și au venit cu rectificări pentru eliminarea constrângerilor, ceea ce lărgește numărul celor care pot aplica la acest program pentru a avea o locuință", a subliniat premierul Pavel Filip.

Totodată, în contextul programului „Prima Casă 2", în Codul fiscal și în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 va fi introdusă o nouă categorie de prestații - compensația bănească acordată din bugetul de stat beneficiarilor programului. Se propune ca sumele acestor compensații să constituie surse de venit neimpozabile, măsură care are drept scop facilitarea accesului bugetarilor la achiziția unei locuințe. Modul de acordare din bugetul de stat a compensațiilor va fi stabilit printr-un Regulament aprobat de Guvern.

De asemenea, potrivit proiectului modificărilor, organizațiile de microfinanțare vor fi obligate să prezinte cel puțin unui birou al istoriilor de credit informațiile de care dispun în privinţa debitorilor persoane fizice. Astfel, băncile comerciale vor avea acces la informații depline despre împrumuturile obținute de către solicitanți de la alte instituții financiare.

Programul „Prima Casă" a fost lansat la 26 martie curent și până în prezent de acesta au beneficiat peste o sută de persoane.

Keywords:

program , casa

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1956
Populația:
1841 locuitori

Ghindeşti este un oraş în raionul Floreşti, Republica Moldova. Amplasat în partea de nord a țării, oraşul Ghindeşti este situat la o distanţă de 115 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia orașului constituie 1841 locuitori. Orașul Ghindești a fost înființat în anul 1956 pe lîngă fabrica de zahăr din localitate.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.