|
Anunț important pentru moldovenii din Franța
Cetățenii Republicii Moldova care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franța urmează să țină cont de următoarele.
În perioada 24-26 august 2019, cu prilejul organizării Summit-ului G7 în localitatea Biarritz, autoritățile franceze au restricționat a circulația rutieră, care va fi interzisă în centrul localității Biarritz, iar toate autovehiculele vor fi redirecționate către autostrada A63, pe toată perioada menționată.
Sîmbătă, 24 august 2019, camioanele cu un gabarit de peste 7,5 tone vor avea interdicție de circulație între orele 07:00 și 20:00 pe autostrada A63, între localitățile Biriatou şi Saint-Geours-de-Maremne (A63/RD824), pe ambele sensuri de circulație.
Duminică, 25 august 2019, interdicția națională în vigoare pentru camioanele de peste 7,5 tone, pe autostrada A63, între ora 00:00 și 22:00, va fi ridicată în intervalul orar 00:00 și 08:00 între localitățile Saint-Geours-de-Maremne (A63/RD824) și Biriatou, numai pe sensul de mers nord-sud;
Luni 26 august 2019, camioanele cu tonaj de peste 19 tone, precum și camioanele care transportă mărfuri periculoase din clasa 1 (explozive) ca și transporturile excepționale, vor fi interzise în intervalul orar 11:00 și 18:00 pe autostrada A63, între localitățile Biriatou și Saint-Geours-de-Maremne (A63/RD824), pe ambele sensuri de circulație. Această interdicție este însoțită și de interzicerea accesului în tunelul Somport (RN134) și în trecătoarea Pourtalet (RD934), pe ambele sensuri de circulație. Se mențin aplicabile derogările comune la interdicțiile de circulație ale autovehiculelor (ex.: transportul de alimente proaspete, animale vii).
Informații suplimentare pot fi obținute pe site-ul https://bison-fute.gouv.fr.
Cetățenii moldoveni pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei Republicii Moldova la Paris.
Source:
- Паскару: «Граждане переживают, чтобы выборы не превратились в «спортлото»
- YMCA открывает новый проект в Молдове ©
- МИД: Подтверждена смерть гражданина Молдовы в результате теракта в "Крокус Сити Холле"
- В России отметили "Мэрцишор" в надежде наладить отношения между странами
- Теодор Кырнац – о голосовании по почте: Либо для всех, либо ни для кого
- Косметическая продукция Viorica – одна из самых лучших на выставке Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024…
- Пpямо сейчaс в нaших домaх paзвоpaчивaется молчaливaя тpaгедия
- Доисторические растения сохранились на вулкане Килиманджаро
- Как из 8000 продовольственных лесов выросла Великая зелёная стена Африки! (+Видео)
- Вавилонская карта мира (+Фото)
- Бестопливный генератор Джона Серла — энергия 3 тысячелетия (+Видео)
- Спасенный мужчиной лебеденок вернулся к нему через три месяца (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1661
- Populația:
- 739 locuitori
Iorjniţa este un sat din cadrul comunei Cosăuţi, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 739 de oameni. Satul Iorjnița a fost menționat documentar în anul 1661.
Comments
(0)