|
Un moldovean și-a decorat casa din Novosibirsk cu simboluri moldovenești
Moldoveanul Dumitru Pogorea, care locuiește în Rusia mai bine de 17 ani, și-a decorat casa proprie din Novosibirsk cu simboluri ale Republicii Moldova.
Potrivit Agenției „Infotag", el a comunicat la o conferință de presă, marți, că nu numai el este ocupat de promovarea imaginii Patriei în străinătate. El a adus exemplul lui Ion Bortnic, care promovează Moldova prin intermediul sculpturilor sale.
"Lucrări de ale lui sînt în Novosibirsk. Una simbolizează Moldova înfloritoare. Autorul a fost cu expoziții ale propriilor lucrări în Polonia, Italia și chiar în Africa, dar nu și în Moldova. Creația lui aici nu prezintă interes, dar de ce? Am plecat din țară după prăbușirea URSS, în căutarea unei vieți mai bune. Mulți au găsit-o, aranjîndu-și viața, dar acum, cînd sîntem gata să ne întoarcem în Moldova și de multe ori cu mijloace financiare, ne confruntăm cu indiferența. Autoritățile nu ne așteaptă și asta în cel mai bun caz, în cel mai rău - ne sustrag economiile. Mita pe toată verticala, acesta e fenomenul Moldovei moderne?", întrebă nedumerit Pogorea.
Potrivit părerii lui, mulți concetățeni nu se așteaptă la vreun sprijin material din partea autorităților, ei vor doar „sprijin moral".
Pogorea a comparat deportarea moldovenilor din anii '40 ai secolul al XX-lea cu atitudinea oficială și indiferentă a puterii actuale față de ei și încercările lor de a reveni în țară cu propriul business.
"Sîntem invitați în mod regulat la Congresul Diasporei, de la tribune spun ceva mulțimii, pun întrebări. Dar toate acestea sînt manipulări și farse, joc în fața camerelor de luat vederi. Sîntem folosiți pe post de marionete. Nu contează, dacă tu locuiești și muncești la Brațk sau în Veneția. Încercați să aduceți vreun fel de marfă în Moldova, ceva rar, care nu se găsește în țară. Atunci să știți că la costul acesteia de 1 rublă „sînt inventate" taxe de două ruble, prețul produsului ajungînd extrem de mare. Iată o așa stimulare a afacerilor se face", și-a exprimat nemulțumirea șeful Organizației Etnice Moldovenești în Siberia în legătură cu imperfecțiunea legislației Republicii Moldova.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1655
- Populația:
- 4119 locuitori
Logăneşti este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Logăneşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Hîncești și la 48 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 4119 oameni. Satul Logănești a fost menționat documentar în anul 1655.
Comments
(0)