Show news from...
Go to section: Nature and tourism

eye 5572 Views

Rezervația “Prutul de Jos” a fost înscrisă în Rețeaua mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei


La sediul UNESCO din Paris a avut loc ceremonia de înmânare a Certificatului de înscriere a rezervației "Prutul de Jos" în Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei. Aceasta este prima Rezervație a Biosferei instituită în R. Moldova, comunică MOLDPRES.

În cadrul evenimentului, care a fost organizat la 13 noiembrie, ambasadorul Republicii Moldova în Franța, Emil Druc, delegat permanent pe lângă UNESCO, a subliniat importanța înscrierii rezervației "Prutul de Jos" în rețeaua mondială a Rezervațiilor Biosferei, fapt care va contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii, dar și la protecția și conservarea florei și faunei din aria protejată, a precizat Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Consiliul Internațional de Coordonare al Programului UNESCO "Omul şi biosfera" (MAB) a aprobat dosarul de înscriere a Rezervației Biosferei "Prutul de Jos" în cadrul reuniunii din Palembang (Indonezia), desfășurată în perioada 23-28 iulie curent. Rețeaua Mondială a Rezervațiilor Biosferei numără în prezent 686 de situri naturale de importanță internațională în 122 de țări.

Crearea primei Rezervaţii a Biosferei din R. Moldova a fost susţinută de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina - Republica Moldova 2007-2013, proiect din cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în programul „Consolidarea reţelei de arii naturale protejate pentru protecţia biodiversităţii şi dezvoltării durabile în regiunea Delta Dunării şi Prutul Inferior – PAN Nature" implementat de Agenția Moldsilva.

Rezervaţia Biosferei "Prutul de Jos" este situată în partea de sud a Republicii Moldova în lunca inundabilă a râului Prut.

Settlements of Moldova and Diaspora

Făureşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1436
Populația:
466 locuitori

Făurești este un sat din comuna Ciorescu în componenţa municipiului Chișinău. Localitatea este situată în centrul Moldovei, la o distanță de 1 km de comuna Ciorescu și la 18 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 466 de oameni. Satul Făurești a fost menționat documentar în anul 1436 cu denumirea Oțetești.

Read more