|
Tradițiile lunii iunie
Luna iunie conform tradiției populare mai este denumită și “Cireșar” sau “luna cireșelor”, deoarece acum se coc aceste fructe.
Totodată denumirea lunii iunie, provine de la zeița “Iuno”, protectoarea femeilor căsătorite. Astfel, se spune că luna iunie este favorabilă pentru nunți fiindcă, în decursul acestei perioade, se vor lega cele mai trainice căsnicii.
Vegetația și timpul calendaristic ajung la maturitate în prima lună a verii, cînd ziua este cea mai lungă de peste an. Totuși, recoltele, oricît de promițătoare s-ar arăta, nu pot fi sigure. În luna iunie, orice furtună, vijelie sau ploaie torențială poate distruge lanul de grîu și porumb, livezile sau vița de vie.
În calendarul popular, luna iunie este una dintre cele mai importante luni, avînd multe sărbători și evenimente folclorice.
Dintre sărbătorile lunii iunie, amintim:
- Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava, pe data de 15 iunie;
- Pogorîrea Sfîntului Duh sau Rusaliile, pe data de 16 iunie;
- Sfîntul Vartolomeu, pe data de 24 iunie;
- Sfîntul Onufrie, pe data de 25 iunie
Luna iunie, de asemenea, este înconjurată de o serie de superstiții cu privire la vreme și la productivitatea anului agricol.
Cîteva dintre superstițiile lunii iunie:
- Dacă tună și fulgeră mult în luna iunie, atunci vara va fi noroasă;
- Dacă în luna iunie avem parte de ploi, atunci la Crăciun vom avea parte de belșug;
- Dacă vîntul de la miazănoapte va bate în luna lui iunie, atunci grîul va avea roade bogate;
- Dacă plouă în luna iunie, atunci nu vom avea recolte prea bune la porumb, etc.
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Я очень люблю свою дачу!
- Ученые Стэнфорда заявили, что изобрели способ создания искусственного человека
- Удивительный город в Японии, где в водосточных каналах плавают прекрасные карпы кои (+Видео)
- Ершик для кишечника: 10 способов очищения организма
- Самураи. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Осиные гнезда в народной медицине
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1785
- Populația:
- 62 locuitori
Meşeni este un sat din cadrul oraşului Iargara, raionul Leova. Localitatea se află la distanța de 29 km de orașul Leova și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 62 de locuitori. Satul Meșeni a fost menționat documentar în anul 1785.
Comments
(0)