Go to section: Holidays and customs
26 april 2023, 15:30 Easter views 43091
Ce scrie Biblia despre primul Paşte ţinut vreodată
26 april 2023, 15:30 Easter views 43091

Ce scrie Biblia despre primul Paşte ţinut vreodată

Sărbătoarea Sfintelor Paşte rămâne, alături de cea a Naşterii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creştine. De Paşte, creştinii marchează învierea lui Iisus Hristos, dar iată că în Biblie, sărbătoarea este menţionată cu mult timp înaintea acestui moment.

Paştele este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar în Biblie este menţionată cu aproape 1440 de ani înaintea lui Iisus. Conform monitorfg.ro, sărbătoarea a fost stabilită de Dumnezeu pentru poporul evreu. În 1876 î.Hr., familia lui Iacov s-a mutat în Egipt. Poporul evreu a fost rob acolo timp de 430 de ani.

Moise şi Aaron, trimişi de Dumnezeu, au cerut lui Faraon, în repetate rânduri, să dea voie poporului lui Israel să plece din Egipt spre Canaan (ţara promisă lui Avraam). Faraon nu a dorit lucrul acesta şi nu a dat voie poporului să plece decât după ce Domnul a trimis zece urgii peste poporul egiptean. Ultima, cea mai dureroasă, a fost moartea întâilor născuţi ai egiptenilor – de la animale până la oameni, chiar şi în casa lui Faraon. Lucrul acesta se întrâmpla în anul 1446 î. Hr.

Primul Paşte din Biblie, menţionat în "Exodul"

Atunci când a instituit Paştele, aşa cum se scrie în Bibilie, Dumnezeu a dorit ca să fie un semn de aducere aminte a robiei evreilor dar şi a eliberării din Egipt.

"Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel, şi le-a zis: «Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi junghiaţi Paştele. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină, şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă, şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. Când veţi intra în ţară, pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. Şi când vă vor întreba copiii voştri:«Ce înseamnă obiceiul acesta?» să răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre». Poporul s-a plecat, şi s-a închinat până la pământ", stă scris în "Exodul" din Biblie.

De ce se roşesc ouăle de Paşte

De Paşte, există mai multe tradiţii şi obiceiuri, respectate de toată lumea, chiar dacă ele nu apar în Biblie. Cea mai cunoscută legendă legată de ouăle roşii este cea a Maicii Domnului care a aşezat un coş la poalele crucii pe care era răstignit Iisus. Sângele Domnului a curs pe ouăle albe şi le-a înroşit. O altă legendă povesteşte despre o credincioasă care se afla la târg încercând să vândă un coş cu ouă şi care se târguia cu muşterii. La un moment dat, aceasta a spus: „Nu credeţi? Veţi crede când se vor înroşi aceste ouă". Iar ouăle s-au înroşit.

Şi iepuraşul de Paşte are mai multe "origini". Legenda Iepuraşului a fost menţionată pentru prima dată în Germania. Se spune că, dacă cei mici au fost cuminţi, Iepuraşul le va aduce ouă de ciocolată şi multe alte dulciuri. O altă legendă spune că Iepuraşul a fost la început o pasăre rănită. Pentru a o salva de la moate, o zeiţă a transformat-o în iepuroaică, păstrânu-i capacitatea de a depune ouă. De aici a venit şi zicala „Iepuraşul cu ouă".

Source: www.click.ro

Keywords:

Paste , sarbatoare , biblie , Iisus

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1597
Populația:
1077 locuitori

Petreni este un sat şi comună din raionul Drochia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Petreni și Popeștii Noi. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Drochia și la 165 km de Chișinău La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1077 de oameni. Satul Petreni a fost menționat documentar în anul 1597.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.