Go to section: Cuisine
24 october 2017, 16:46 Traditional drinks views 12462
Vinurile din R. Moldova au fost prezentate la Bordeaux
24 october 2017, 16:46 Traditional drinks views 12462

Vinurile din R. Moldova au fost prezentate la Bordeaux

Vinul din Republica Moldova a ajuns să fie degustat şi apreciat de sommelieri şi cunoscători ai licorii lui Bachus din Bordeaux. Regiunea franceză, cunoscută pentru vinurile alese, a fost gazda reprezentanţilor Oficiului Naţional al Viei şi Vinului din Republica Moldova. Specialiştii francezi au apreciat din plin vinul produs între Prut şi Nistru. Unii intenţionează deja să îşi programeze aici o vacanţă de degustare.

Vinurile din Republica Moldova pot să concureze cu faimoase branduri europene, spun specialiştii francezi. Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Gheorghe Arpentin, a ţinut un masterclass chiar în oraşul muzeu La Cité du Vin. El a vorbit despre tradiţiile milenare ale Republicii Moldovei în ceea ce priveşte licoarea lui Bachus şi a prezentat trei vinuri alese, două roşii şi unul alb.

Mastercassul a culminat cu degustări oficiale la o serie de restaurante, iar înaltele aprecieri din partea specialiştilor din Bordeaux vin să încurajeze producătorii din Republica Moldova.

Acum, vinul din Republica Moldova ocupă un loc onorabil în Cité du Vin alături de ţări precum Franţa sau Italia. Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a semnat şi un parteneriat cu Cetatea Vinului din Bordeaux. Documentul prevede că, timp de trei ani, Republica Moldova va livra către La Cité du Vin un stoc de 2.500 de sticle de vin: alb, roşu, rosé şi spumant, produse de diverse companii autohtone.

Source: tvrmoldova.md

Keywords:

vin , bauturi

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1922
Populația:
484 locuitori

Hîrbovăţul Nou este un sat din cadrul oraşului Anenii Noi, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Anenii Noi și la 38 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 484 de locuitori. Satul Hîrbovăţul Nou a fost înființat în anul 1922.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.