|
Popovici: Sprijinul oferit de Putin pentru restaurarea Casei-Muzeu Pușkin este la timpul potrivit
Sprijinul pentru restaurarea casei-muzeu Pușkin din Moldova, propus de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este timpul potrivit, deoarece această clădire se distruge treptat.
Despre acest lucru a anunțat pentru TASS consilierul președintelui Republicii Moldova în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici.
"Casa în care a trăit marele poet și sala de expoziții sînt într-o stare foarte proastă, datorită construcției mai multor clădiri înalte în vecinătate. Ele au nevoie de reparație capitală", a spus Corneliu Popovici. El și-a exprimat regretul că guvernarea din Moldova, unde în ultimii zece ani la conducere s-au aflat partide proeuropene, „nu a acordat atenție acestui monument istoric".
"La Chișinău s-a păstrat una dintre puținele case în care a trăit marele geniu al literaturii. Pentru noi, acest monument este important, în primul rînd, pentru valoarea sa istorică. De asemenea, aceasta este o susținere uriașă pentru dezvoltarea turismului în țara noastră", a spus Corneliu Popovici.
Potrivit acestuia, reconstrucția muzeului a fost discutată recent cu șefa Rossotrudnicestvo, Eleonora Mitrofanova, care s-a aflat într-o vizită la Chișinău.
"Probabil deasupra casei va fi înălțată o cupolă din sticlă, s-a propus reorganizarea spațiului, amenajarea unei săli de conferințe", a spus consilierul.
De asemenea, se planifică repararea și a proprietății din satul moldovenesc Dolna, unde Pușkin s-a aflat în vara anului 1821, la invitația prietenului său, proprietarului basarabean Ralli. Se consideră că aici el a întîlnit o tabără de țigani și a făcut cunoștință cu prototipul Zemfirei - eroina viitorului poem „Țiganii".
Clasicul a trăit în Moldova din septembrie 1820 pînă în august 1823. Aici el a scris peste 160 de lucrări, printre care capodopere precum "Черная шаль", "Узник", "К Овидию", "Кавказский пленник", "Бахчисарайский фонтан" și a început, de asemenea, lucrările asupra romanului "Evghenii Oneghin".
Președintele rus, Vladimir Putin, a promis asistență financiară Moldovei pentru repararea muzeului Pușkin din Chișinău în cadrul ședinței Consiliului de limbă rusă de la Moscova.
Source:
- Паскару: «Граждане переживают, чтобы выборы не превратились в «спортлото»
- YMCA открывает новый проект в Молдове ©
- МИД: Подтверждена смерть гражданина Молдовы в результате теракта в "Крокус Сити Холле"
- В России отметили "Мэрцишор" в надежде наладить отношения между странами
- Теодор Кырнац – о голосовании по почте: Либо для всех, либо ни для кого
- Косметическая продукция Viorica – одна из самых лучших на выставке Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024…
- Восстановление лесов в Германии (Видео)
- Вечная улыбка - Мумия Хатшепсут, самой могущественной женщины-фараона в истории Египта
- Сюрпризы шестого континента (+Фото)
- Подсолнечное масло рафинируют Гексаном – это органический растворитель, аналог бензина
- Пpямо сейчaс в нaших домaх paзвоpaчивaется молчaливaя тpaгедия
- Доисторические растения сохранились на вулкане Килиманджаро
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1897
- Populația:
- 591 locuitori
Pepenii Noi este un sat din cadrul comunei Pepeni, raionul Sîngerei. Satul Pepenii Noi se află la distanța de 26 km de orașul Sîngerei și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 591 de oameni. Localitatea a fost fondată în anul 1897.
Comments
(0)