Bogdan Lăpuşneanu – urmașul lui Alexandru Lăpuşneanu
Bogdan Lăpuşneanu a domnit în Moldova între anii 1568-1572. Cît ar fi de dramatic, dar unele situaţii dezastruoase pentru Moldova se repetă mai des decît cele înălţătoare. Bogdan, fiul cel mai mare al lui Alexandru Lăpuşneanu, ajunge pe tronul Moldovei la vîrsta de 13 ani.
A domnit sub regența mamei sale Ruxanda şi a cîtorva boieri, care se orientau spre Polonia, căreia i s-au închinat. După moartea Ruxandei (1570), Bogdan devine conducător de sine stătător la 15 ani. Politica filopolonă, amestecul sfetnicilor poloni, obligaţia de a întreţine oştile polone au stîrnit nemulţămirea boierilor ţării, în frunte cu Ieremia Golia Cernăuţeanul. Aceştia se temeau mai ales de introducerea catolicismului și s-au plîns Porţii.
La sfîrşit de ianuarie 1572 Bogdan Lăpuşneanu se pornise spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din liov, Ioan Tarlo. În Polonia el a fost făcut prizonier de un nobil polon, primind în luptă mai multe răni.
În acest timp Ioan vodă (zis cel Cumplit), numit şi sprijinit de otomani, pătrunde în Moldova, proclamîndu-se domn. Încercările lui Bogdan de a reveni la tron, cu ajutorul polon au fost zadarnice. Mai tîrziu soarta îl va arunca pe Bogdan Lăpuşneanu în Rusia, la curtea lui Ivan cel Groaznic, unde va muri în septembrie 1577.
- Паскару: «Граждане переживают, чтобы выборы не превратились в «спортлото»
- YMCA открывает новый проект в Молдове ©
- МИД: Подтверждена смерть гражданина Молдовы в результате теракта в "Крокус Сити Холле"
- В России отметили "Мэрцишор" в надежде наладить отношения между странами
- Теодор Кырнац – о голосовании по почте: Либо для всех, либо ни для кого
- Косметическая продукция Viorica – одна из самых лучших на выставке Cosmo Perfumery & Cosmetics 2024…
- Пpямо сейчaс в нaших домaх paзвоpaчивaется молчaливaя тpaгедия
- Доисторические растения сохранились на вулкане Килиманджаро
- Как из 8000 продовольственных лесов выросла Великая зелёная стена Африки! (+Видео)
- Вавилонская карта мира (+Фото)
- Бестопливный генератор Джона Серла — энергия 3 тысячелетия (+Видео)
- Спасенный мужчиной лебеденок вернулся к нему через три месяца (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1897
- Populația:
- 591 locuitori
Pepenii Noi este un sat din cadrul comunei Pepeni, raionul Sîngerei. Satul Pepenii Noi se află la distanța de 26 km de orașul Sîngerei și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 591 de oameni. Localitatea a fost fondată în anul 1897.
Comments
(0)