Ştefan Rareş – o domnie zbuciumată
Ştefan Rareş domn al Moldovei în perioada 1551-1552. A fost al doilea fecior al lui Petru Rareş. A fost uns la domnie la 11 iunie 1551, la vîrsta de 20 de ani. Aliat cu turcii, a înfăptuit o expediției în Ardeal, trecînd pasul Oituzului, devastînd secuimea și Sibiul, însă pe drumul de întoarcere a fost bătut de generalul Castaldo și Bathory, care i-au luat și prada.
A fost o domnie haotică pe plan intern şi pe plan extern. Pentru a „stinge numele rău al frățîne-său” Ștefan Rareș începu persecuții religioase împotriva neortodocșilor. S-a opus răspîndirii Reformei în Moldova și i-a prigonit pe armeni, impunîndu-i să se convertească la ortodoxie. Foarte autoritar, dar și foarte desfrînat, a stîrnit repede ura boierilor.
Toate încercările lui de a avea relaţii cu vecinii erau zadarnice. Boierii pribegiți în Polonia de pe timpul lui Iliaş Rareş, cei care au fugit de Ştefan Rareş, adică gruparea filopolonă, pîndeau momentul să-l detroneze pe acest fiu al lui Petru Rareş.
Boierii au conspirat împotriva lui, susținuți de generalul Castaldo, comisarul imperial al Transilvaniei. În noaptea de 1 septembrie 1552 în tabăra de la Țuțora pe Prut, ei au prăbușit cortul domnesc asupra lui Ştefan Rareş „și cu multe rane pătrunzîndu-l au muritu”.
A fost înmormântat în biserica Mănăstirii Probota, ctitorită de tatăl său în 1530.
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Общество сознания Кришны. 10 Интересных фактов (+Видео)
- Долина родников и загадочный мегалитический комплекс (+Фото)
- 8 существ планеты, которые древнее, чем все думали (+Фото)
- Почему я не отдаю своих детей в школу?
- Иван-чай - эликсир жизни наших предков. Вот все, что нужно знать об этом удивительном растении!
- Народ, который не знает болезней
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1915
- Populația:
- 343 locuitori
Poiana este un sat din cadrul comunei Hincăuţi, raionul Edineţ. Satul este situat la o distanţă de 22 km de orașul Edineț și la 22 km de stația de cale ferată Rediul Mare. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 343 de oameni. Satul Poiana a fost întemeiat în anul 1915. La 1 km spre nord de satul Poiana se află parcul Hincăuți, fondat la începutul secolului XX, pe o suprafață de 27 ha.
Comments
(0)