09 april 2019, 15:00 History 12117

Lectura pentru sărbătorile naționale

Lectura pentru sarbatorile nationale... de la savantul si domnitorul Dimitrie Cantemir.

Descrierea Moldovei.
"CAP. IV. Despre limba sau graiul Moldovenilor

Istoricii arată osebite cugete pentru alcătuirea limbii Moldovenești, mulți dintre dânșii zic că este alcătuită cu schimbare din limba latinească, fără de a fi împrumutată și dela alte limbi; iară alții zic, că este din cea italienească. Însă noi vom arăta temeiul despre amândouă părțile, ca să poată cetitorul să înțeleagă adevărul mai cu amăruntul.

Aceia cari zic că limba Latinească este maica cea adevărată a limbei Moldovenești, se razimă pe aceste temeiuri; adecă zic:

I. Că bejenarii Romanești, au venit în Dacia cel mult mai nainte până a nu se strica limba Romanilor în Italia, prin năvălirile Goților și ale Vandalilor; și cumcă nici unii din istorici nu arată că s'ar fi întors ei iarăși înapoi la Italia în vremea când stăpânea barbarii și pentru aceia locuitorii din Dacia n'au avut de unde să-și schimbe limba lor cea veche.

II. Cumcă Moldovenii nici odinioară nu s'au chemat Italieni, precum s'au chemat alți Romani în multe locuri după aceea, ci totdeauna ș'au ținut numele său cel vechiu, pe care îl avea toți Romanii, când era Roma cetatea a toată lumea, măcar că aceasta nu stă împotrivă, căci Ungurii și Leșii îi numesc pe dânșii Vlah; care nume obișnuesc neamurile acestea să-l dea și Italienilor. Iară eu mai bucuros cred, că neamurile acestea fiind învecinate și mai cunoscute cu Moldovenii, întâi Moldovenilor au dat acest nume Vlah și apoi mai pe urmă la Italia; însă nu l'au luat dela Italia ca să-l dea Moldovenilor.

III. Că. adeverința cea mai cu temeiu pentru zisul acesta, sunt cuvintele cele multe curat Latinești, care încă tot se obișnuesc în limba Moldovenească, care în cea Italienească nici odi¬nioară nu se află; iară cuvintele acelea pe care le au adăogit în limba Italienească, Goții, Vandalii și Longobarzii, nici cum nu se află la Moldoveni.
Și pentru ca să arătăm mai luminat am pus aicea aceste cuvinte:

Latinește Italienește Moldovinește
Incipio Comincio Încep
Albus Bianco Albu
Civitas Cita Cetate
Dominus Signore Domn
Mensa Tavola Masa
Verbum Parola Vorba
Venatio Caccia Vânat

Iară cei ce mărturisesc cum că limba Moldovenească este alcătuită din cea Italienească zic așa:
I. Că are tot aceleași vorbe ajutătoare am, ai, are, ca și cea Italienească.
II. Că articulii ei, sunt asemenea ca și la aceea.
III. Că oarecare cuvinte sunt cu totul Italienești, adecă: schiop, italienește schiopo; iară latinește claudus, precum și cerc, italienește cerco, iară latinește quaero și fiindcă cuvintele acestea sunt necunoscute în limba latinească, pentru aceea, nu pot să fie aiurea, decât din cea italienească.

Însă cei ce cugetă precum am arătat dintru întâi, zic împotrivă așa:

I. Că Moldovenii au adevărat vorbele acelea ajutătoare, însă nu italienești ce însuși ale lor.

II. Că asemenea aceasta este și cu articulile cuvintelor, căci nici cu o parte din graiu, nu se depărtează mai mult limba Moldovenească de către cea italienească decât cu acestea, pentrucă Italianul pune articulul înaintea cuvântului, iară Moldoveanul îl pune pe urma cuvântului; adecă italienește l'uomo, la moglie și moldovenește, omul, femeia.
Și Italianul are numai un articul bărbătesc adecă singuratic; il, și î[n]mulțit gli sau i și femeesc singuratic la înmulțit le; iară Moldovenii au două articule singuratice, ul și le, pe cel dintâi îl pun la cuvintele cele ce se încep cu literă glasnică; iară pe celălalt, la cuvintele, ce se încep cu literă neglasnică; adecă omul, latinește homo; calul, latinește equus; scaunul, scamnum; vasul, vaso; șarpele, serpens; cânele, canis și altele.
Iară la număr înmulțit pun articolul ii, pe urma cuvintelor celor ce însemnează lucru viu; precum caii, oamenii, latinește equi, homines; iară lucrurile cele moarte se sfârșesc cu articulele, precum ca scaunele; vasele, ș. c. l. Articule femeești încă au două singuratice adecă, ea și a, precum: muerea, găina; latinește mulier, galina, iară cuvintele care se sfărșeșc cu e, dobândesc la înmulțire articula ile; adecă găina, găinile.

III. Cumcă poate să se prepue cu adevărat, că cuvintele acelea, care se asemenează mai mult cu limba Italienească decât cu cea veche a Ro¬manilor, să fie rămas în limba noastră dela Genovezi, din pricina însoțirii cei multe ce avea Moldovenii cu dânșii, când stăpânea ei schelile mării Negre, căci într'acest chip au împrumutat Moldovenii cuvinte și dela Greci, dela Turci și dela Leși, după ce au început a face neguță¬torie cu dânșii, adecă, dela Greci, pedeapsa, παίδευσις; chivernisirea, ϰυβέρνησις; snopire[59] προϰοπή[60]; azima, ἄζυμον; drum, δρόμος; pizma, πεῖσμα.

Deci fiind c'am arătat zisele despre amândouă părțile, noi nu putem hotărî care dintre amândouă să fie mai adevărate, pentrucă ne este frică ca nu cumva din dragostea patriei să ni se întunece ochii și să prisosim oarece și apoi să cunoască alți mai bine; pentru aceia lăsăm asupra cititorului, ca să judece însuși, iară noi ne îndestulăm ca să arătăm aicea numai zisul lui Cavatie carele zice, adecă:

„Este de minune că limba Moldovenească are mai multe cuvinte Latinești decât Italienești, măcar de și locuiesc acum Italieni, unde au locuit mai înainte Romanii", însă poate să nu fie până întru atât de mirat, pentrucă Italienii și-au schimbat limba cu mult mai în urmă; după ce a venit neamul Moldovenesc în Dacia.

Și fiindcă în limba Moldovenească să află oarecare cuvinte, care nu sunt nici latinești nici de pe la alte limbi de prin prejur, pentru aceia se vede că sunt rămășițe de pe la Dacii cei vechi, căci nimic nu poate să ne împedice pe noi a nu crede cumcă bejenarii Romanești după ce au venit în Dacia, și-au năimit loruși slugi din Daci, sau poate că rămâind vreunul fără de femei, s'a și însurat luându-și femei dela Daci și cu acest chip lesne și-au putut amesteca în limba lor cuvinte streine; precum stejar, pădure, hlășteu[61], cărare, grăesc, privesc, nemeresc.

De alta și limba Moldovenească are ale sale răspicări sau rosturi ca și toate alte limbi.

Vorba cea mai împodobită este împrejurul Iașului în mijlocul țării; pentrucă oamenii cei ce sunt în partea aceasta se mai supțiează, fiindcă sunt aproape de curtea Domnească. Cei ce locuesc la Nistru, amestecă multe cuvinte leșești; și vasele pentru care au trebuință în casă, încă le numesc cu nume Leșești, încât de abia pot să înțeleagă ceilalți Moldoveni.

Și ceice locuesc în partea muntelui despre Ardeal obișnuesc adese ori cuvintele Ungurești. Iară Fălcenii amestecă limba cu cea Tătărească și Galațienii cu cea Grecească și cu cea Turcească.

Iară partea femeească din Moldova are cu totul altă vorbă decât partea bărbătească; căci ele schimbă silaba bi și vi în ghi și hi adică în loc de bine, zic ghine; vie, hie și silaba pi o schimbă în chi; precum pizma, chisma, piatră chiatră; încă și un bărbat când se deprinde cu vorba aceasta cu greu poate să se desvețe și se vădește singur pe sine zicând, c'au șezut prea mult în brațele maicăsa; pentru aceia și ocăresc ceilalți pe unii ca aceia, zicându-le feciori de babă.

Muntenii și Ardelenii, au tot o limbă cu Moldovenii, numai cât le este vorba puțin mai groasă, precum giur, Românul jur, Dumnezeu, Dumnezău, acum, acuma, acela, ahăla și mai au ei și alte cuvinte care nici sunt cunoscute Moldovenilor, iară la scrisoare nu le obișnuesc ci urmează întocmai după ortografia graiului Moldovenesc și cu aceia cunosc ei într'adevăr, că vorba Moldovenească este mai curată decât a lor, măcar de și nu o mărturisesc fiind opriți de antipatiea ce este între Moldoveni și între Munteni.

Și cu mult mai prost vorbesc Cuțovlahii, care locuesc în Rumele pe hotarul Macedoniei, căci ei își amestecă limba foarte ciudat cu cea gre¬cească și albaneză, amestecând în cuvintele Ro¬mânești uneori câte un vers întreg grecesc și alteori câte unul arnăuțesc, și ei înțeleg între sine destul de bine limba aceasta încurcată; iară un Grec, sau Albanit, sau Moldovean nu este puternic să înțeleagă nimic; însă când ar fi câte trei aceștia la un loc și auzind vre un Coțovlah vorbind, ar putea să înțeleagă ceeace zice el, când își vor tălmăci fiecarele versul limbei sale unul la altul". (Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Bucuresti, 1909.p.261-267).