Show news from...
Go to section: History

eye 36883 Views

Din istoria vinului moldovenesc

Moldovenii consideră drept băutură naţională vinul produs din struguri. Pînă a căpăta acest statut, vinul a trecut prin cîteva etape: de băutură istorică, băutură religioasă şi băutură preferată la nivel naţional.

Dacă e să trecem în revistă istoria consumului vinului pe teritoriul ţării noastre, trebuie să spunem că cultivarea viţei de vie şi fabricarea acestuia este anterioară, conform mărturiilor timpului, chiar cultivării grîului. Geto-dacii, locuitorii străvechi ai acestui pămînt, preţuiau vinul în mod deosebit, iar viţa de vie era una dintre cele mai de seama bogăţii a lor. Ei obişnuiau să bea vinul turnat în coarne de bou, în ulcele sau chiar în tigve.

Prima menţiune scrisă despre viticultura dacică o avem de la geograful antic Strabo (66 î. Hr). Ea se referea la măsura adoptată de marele rege Burebista (82-44 î.Hr.), acel care a reuşit crearea statului centralizat dac, privind defrişarea viilor. Se presupune, că decizia luată de Burebista, în urma sfatului marelui preot Deceneu, urmărea nu atît ca populaţia să înceteze să consume vin în exces, cît mai ales să facă să dispară tentaţia pe care viile din Dacia o aveau asupra populaţiilor străine care veneau aici, mai cu seama din răsărit, atrase de roadele viilor. Dacii nu numai beau vinul, ci îl şi mîncau, posedînd tehnologia de îngheţare a vinului. Faptul că am moştenit de la daci cultura consumului vinului la diverse ceremonii, ritualuri este incontestabil.

Pîinea şi vinul, grîul şi viţa de vie apar în ceremonialul funerar atît înainte de creştinism cît, mai ales în cel creştin, avînd o semnificaţie deosebită. Mîncînd pîinea şi bînd vinul transformate, în timpul Sfintei Liturghii, în trupul şi sîngele lui Hristos, creştinul se uneşte cu Acesta, făcînd să crească, în acelaşi timp, relaţiile dinlăuntrul unităţii Bisericii ca trup al lui Hristos.

Odată cu formarea statului moldovenesc, importanţa vinului, a viticulturii continuă să rămînă prioritară ca şi în timpurile precreştine. Arta fabricării vinului în acele timpuri venea mai cu seamă de pe la mănăstiri, din gospodăriile boiereşti, dar şi răzeşii fabricau vin de consum curent.

În secolele al XVIII-XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea în mediul ţărănesc se producea atîta vin cît să asigure necesităţile familiei şi doar în cazuri deosebite – comercializării. Fiecare familie pregătea o cantitate anumită de vin, cît putea obţine din viile pe care le deţinea. Acesta ajungea pentru necesităţile cotidiene şi sărbătoreşti ale familiei, corelate direct proporţional. Chiar dacă familia consuma zilnic vin − „cîte un pahar, de poftă de mîncare” sau „cîte un pahar de sănătate, că sporeşte sîngele”, mai ales iarna, cînd e frig, totuşi, cea mai mare cantitate era păstrată pentru consum de sărbători. Vinul era rezervat pentru a face nunţi, cumetrii, pentru a marca toate sărbătorile de peste an, a face clăci şi pentru rînduiala înmormîntărilor şi pomenirilor.

În context social vinul este o băutură care uneşte oamenii. Conform moralităţii populare „numai beţivul bea singur”. Ceilalţi cinstesc vinul cu oamenii, de dragul oamenilor. Toate obiceiurile şi ceremoniile sînt însoţite de cinstirea vinului ca parte a ospitalităţii. În plus oamenii din acest spaţiu, fiind purtători ai ospitalităţii, găsesc întotdeauna un motiv pentru a închina un pahar de băutură, prilej de cinstire a unui pahar de vin poate fi orice intrarea unui om în gospodăria altuia. Viaţa comunitară oferă o sumedenie de asemenea motive în zilele de sărbătoare şi în cele obişnuite. Întărirea relaţiilor de rudenie, de prietenie, stabilirea unor noi relaţii, discutarea unor probleme, căutarea soluţiilor, limpezirea sau depăşirea vechilor supărări, elaborarea înţelegerilor, realizarea unui împrumut, finalizarea unei activităţi şi multe altele intră în acest repertoriu. Vinul se cinsteşte, întîi de toate, cu oamenii cunoscuţi, dragi, cu cei, care predispun la o stare sufletească deosebită.

Fiecare dintre obiceiuri, ritualuri au o anumită măsura în ce priveşte consumul băuturii, fiind foarte importantă. Pe vremuri vorniceii invitau oamenii la nuntă, propunîndu-le celor mai de seamă să bea vin din ploscă, în semn de mare respect. Conform etichetei tradiţionale nici bărbaţii şi cu atît mai mult femeile, nu aveau voie să bea mult. În secolele precedente, mesenii erau serviţi cu un singur pahar (paharul era de 50 g sau mai tîrziu 100 g, numit stopcuţă sau degetar) dintr-un capăt al mesei în celălalt. Cu timpul acest obicei s-a schimbat şi fiecare mesean avea paharul său. Au existat multe reguli care normau cinstirea vinului, acestea deosebindu-se mai mult sau mai puţin de la localitate la localitate. Cu atît mai mult era reglementat comportamentul faţă de băutură al principalilor actanţi ai acestor rituri. Ca etapă de trecere de la vechea rînduială a paharelor, chiar dacă pe masă erau vase cu băutură, se considera ruşine să-ţi torni singur în pahar. În acelaşi timp, cei care nu se pot reţine, pentru că nu mai predomină moralitatea de altă dată, îşi permit libertatea de a bea mai mult, pînă întrec măsura, adică se îmbată. Dar „cine bea pînă la îmbătare, nume bun în lume n-are”.

Keywords:

traditie , istoria , bauturi , vin

Comments

 (2)
  • #2 xukaimin
    This message was deleted by the moderator!
  • #1 AILEKCAHDP
    Пусть будет мир и растет виноград!

Settlements of Moldova and Diaspora

Coştangalia

Statut:
Sat
Prima atestare:
1814
Populația:
1070 locuitori

Coştangalia este un sat şi comună din raionul Cantemir. Coştangalia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Cantemir și la 146 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1070 de oameni. Satul Coştangalia a fost menționat documentar în anul 1814.

Read more